Marcel Ciolacu s-a enervat luni de dimineață, la prima oră, dar nu a vorbit la nervi. Liderul social democrat le-a transmis partenerilor de guvernare de la PNL nemulțumirea crescândă din PSD.  Prețul benzinei și motorinei cresc de la o zi la alta, bugetul e din ce în ce mai îngreunat de povara salariilor la stat și colectările se fac după criterii și cu mecanisme medievale. Dar mai ales din peisaj lipsește liberalul Virgil Popescu, responsabil în Guvernul Ciucă de politicile energetice. PSD a strigat catalogul și Virgil Popescu nu se știe pe unde este și ce face.
Furia președintelui PSD a fost nuanțată marți cu precizări venite de la secretarul general și biroul de presa al partidului. Ce vrea PSD? Guvernarea înseamnă mai mult decât o cârpeală! Este avertismentul secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Cu alte cuvinte, în PSD se acceptă oficial că performanța guvernamentală rămâne la nivel de improvizație. Adică, situația este gri și mult sub așteptări. Și, într-un atare context, ministrul Energiei este nevăzut, chiar și când PSD ii servește pe platou alternativele de a domoli nebunia prețurilor la carburanți. PSD salută acordul partidelor din Coaliție privind combaterea creșterii prețurilor la motorină și benzină și strigă la Virgil Popescu, care stă pitit în brusturi, din câte se pare. Nu trebuie să-și bata capul. Doar să aleagă între stabilirea unui preț maximal la clientul final sau limitarea adaosului pe tot lanțul comercial. PSD i-a servit soluțiile. Doar trebuie să facă ceva ca să-și justifice indemnizația lunară de ministru.
Pe de alta parte, PSD este chiar blând cu Virgil Popescu. De ce e nevoie de Consiliul Concurenței să facă diagnoza pieței carburanților, când ministrul Energiei e patron de benzinărie. Nu putem să știm ca nație, pe un caz concret, de inteles și pentru românul de rând, cu cât vinde Virgil Popescu motorina și ce adaos comercial aplică? Că Virgil Popescu este un foarte bun cunoscător al pieței carburanților în dubla sa calitate de vânzător și cumpărător. Și se poate face o diagnoză la un nivel mai mic, mai puțin costisitoare și nu atât de anevoioasă ca cea realizata de Nemuritorul Chirițoiu, pe care e și periculos să-l deranjezi.
Piciorul în prag pus de PSD nu a primit răspunsul liberal așteptat. Ci, clasicul “ba pe a mamei tale”! În sensul că liberalii l-au luat la țintă pe ministrul de Finanțe, ca replica la apelul nominal al ministrului Energiei. Ce pregătesc liberalii, maeștrii strategiilor pas cu pas, așteptate cu sufletul la gură de toată lumea și care în final se dovedesc a duce către nicăieri? Poate iau în calcul și o rocadă ca istoria parteneriatului dintre Orban și Cîțu e o poveste interesantă despre cum poți să păstrezi hățurile unui popor în timp ce arunci peste bord persoane leilor din arenă.
Guvernarea e mai mult decât o cârpeală! Va arăta PSD acest adevăr în Parlament? Unde, cu puțin efort, poate cârpi la un moment dat majoritatea unui pluton de execuție?

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentGabriela Firea, reacție dură după ce Nicușor Dan a sugerat că nu va fi susținută de PSD pentru un nou mandat la Capitală
Articolul următorCulisele Statului Paralel | Daniel Florea, despre afacerile suspecte ale oficialilor din Sectorul 5