La o zi după ce Adrian Orza a anunţat că nu mai candidează la Primăria Timișoara, el fiind susţinut ca independent de PSD Timiș, social democraţii s-au reorientat.

PSD Timiş o propune alegătorilor din Timişoara pe Voichița Lăzureanu, fost manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor BabeșTimișoara, cel mai performant spital din ţară în lupta cu SARS-CoV-2. 

Potrivit PSD Timiș, Voichița Lăzureanu s-a născut în Timișoara, într-o familie de medici. A absolvit Liceul Lenau, este medic primar de boli infecțioase, conferențiar universitar la Universitatea de Medicină și Farmacie.

„A fost managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara, considerat cel mai eficient spital din România în lupta cu virusul Covid-19. Din această poziție s-a remarcat ca un adevărat lider, după ce a condus cu mână de fier și cu rezultate excepționale unitatea medicală de referință în România, în lupta cu pandemia de coronavirus”, transmit reprezentanții PSD Timiș.

Social-democrații consideră că medicul Voichița Lăzureanu va aduce în Primăria Timișoara „exact ceea ce lipsește unei administrații performanțe”.

Potrivit ultimelor sondaje, PSD este cotat în Timişoara la 14%. Din partea Pro România candidează Marius Craina, fost PSD, plecat din formaţiunea social-democrată pe motiv că guvernările succesive ale partidului său nu i-au scos postul de manager al Spitalului Judeţean la concurs. 

Din partea USR candidează Dominic Fritz, un neamţ naturalizat în urbea din vestul ţării. 

Nicolae Robu, primarul liberal al Timişoarei, poate fi înfrânt doar de DNA, susţin analiştii locali.

Articolul precedentTraian Băsescu intră în cursa pentru Primăria Capitalei? “Eu nu prea ştiu să pierd”
Articolul următorGabriela Firea ironizează unirea forţelor de dreapta: Bulversant! Teribil! Eclatant! Vezuvian!!