Asta e raspunsul pe care bogatii Europei l-au dat tarilor care solicita un plan comun de lupta impotriva pandemiei de Covid-19. Nu se poate un plan comun de combatere a pandemiei. Nu se poate niciun plan comun in fata crizei economice care se apropie. Nu se poate! Degeaba tarile mai sarace, in frunte cu Italia si Spania, cer Coronabonduri pentru finantarea luptei impotriva epidemiei si a crizei economice. Nu se poate! Asta e raspunsul pe care il primesc de cateva saptamani. Ieri, dupa o noua runda esuata de negocieri intre ministrii de finante, Cancelarul Germaniei, ne-a spus tuturor ca este necesar un plan comun, ca Germania este solidara cu restul Europei, dar nu este de acord cu masurile propuse de grupul de tari conduse de Italia si Spania. NU, nu este de acord cu Coronabonduri, ci cu alte solutii. Nici Olanda nu este de acord. Si Olanda vrea solutii alternative. Bine. Sa vedem ce au propus ca solutie alternativa. Nimic. Sunt de acord cu nimic. Sigur se va negocia in continuare. Pacat ca nu se pot pune pe pauza pandemia si efectele ei. Prim-ministrul Italiei atrage atentia tot mai serios ca nu mai intelege rostul Uniunii Europene, daca, intr-un moment atat de greu, nu gaseste solutii de solidaritate.
Am spus si repet. Uniunea Europeana este un proiect de mare importanta pentru tarile europene. Trebuie sa functioneze mai ales in momente de criza. Daca acum nu se gaseste solidaritatea europeana, tot mai multi cetateni ai Europei isi vor pierde increderea. Si vor dori sa iasa din Uniune. Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord a plecat. Mare pacat. Daca UE nu se trezeste vor urma si altii. Si e pacat. Mare pacat.
Doar cateva cuvinte despre cum functioneaza astazi UE. Si nu vrerau sa ma refer la birocratia ingrozitoare de la Bruxelles. Nici la costurile imense de functionare. Sunt destule voci care critica aceasta stare. Vreau sa mentionez cateva aspecte. Piata unica. Exista. Toti membrii Uniunii beneficiaza de ea. In functie, desigur, de puterea economica. Cu cat ai o economie mai puternica, cu atat mai mult beneficezi de lipsa barierelor vamale. Piata muncii. Functioneaza si ea. Din plin. Tarile bogate atrag forta de munca de la cele mai putin bogate. Sigur ca nu in toate domeniile piata e chiar libera. In ceea ce priveste transportul rutier si feroviar, mai e pana la o piata libera. Sa aiba asta vreo legatura cu faptul ca tarile din est stau bine la acest capitol si ar face o concurenta serioasa celor din vest? Sigur ca da.
Am stiut asta de la inceput. Nu putem nega. Si totusi am facut eforturi mari sa intram in UE. Si noi, si bulgarii, polonezii, portughezii, toti. De ce ? Pentru ca am vrut si vrem sa facem parte din familia europeana. Pentru ca am crezut in solidaritatea europeana. Am crezut si inca credem. Intrebare este, pana cand. Si in ce fel de Uniune Europeana? Una a solidaritatii sau una a individualitatii? Se vorbea anii trecutii de doua scenarii pentru UE. Unul , sprijinit puternic de Traian Basescu, era al unei Europe Federale. Celalalt vorbea de o Europa a natiunilor. Era aproape rusinos sa sprijini al doilea scenariu. Erai persiflat. Cum nu intelegi ca trebuie o Europa comuna? Un singur stat al bunastarii. A venit pandemia. Si tarile bogate au dat raspunsul prin vocile Olandei si Germaniei. Descurcati-va singuri. Sau, mai exact, rezolvarea problemei trebuie sa aiba loc in fiecare tara. Asa ne-a spus primul ministru olandez. La bine impereuna, la greu fiecare cu a ma-sii.
Altfel spus, cei bogati, principalii beneficiari economici ai pietei libere, cauta sa se fofileze de obligatia elementara de solidaritate. Si Romania ce face? Si noi tot nimic? De ce nu suntem vocali in acest moment? Ne este rusine sau ce? Domnule Catu, vrem sa stim care este pozitia Romaniei la aceste negocieri. Adica e clar ce pozitie trebuie sa avem. Vrem sa stim cum ati negociat? Ce ati cerut ? Cat de puternic ati subliniat pozitia Romaniei? Ce e cu linistea asta ? Spuneti tarii ce se intampla la aceste negocieri. VREM SA STIM! E DREPTUL NOSTRU SA STIM!

Articolul precedentGabriela Firea continua lupta împotriva coronavirusului
Articolul următorPreședintele PSD reactivează Parlamentul