PSD a marcat. A marcat serios pe tabela politica. A demonstrat ca promite o singura data și trece la acțiune. A promis impozitarea pensiilor speciale, a venit a doua zi cu inițiativa și acum promisiunea este îndeplinită. Plin de avânt și entuziasm, a luat succesul și l a dăruit mai departe: someaza Guvernul Orban sa respecte legea și sa majoreze alocațiile copiilor. PSD promisese ca va face rost de fonduri suplimentare, ceea ce a și făcut.

Reușita PSD a fost posibila pentru ca toate celelalte partide au acceptat o și au susținut o. Liderul deputatilor liberali, Florin Roman, a vorbit chiar de “o noua miercure alba”. O recunoaștere nu numai a pocăinței pana la îndreptarea faptei în fața pensionarilor de rand, dar și a spălării de orice suspiciune de intervenție PERSONALA în treburile Justitiei. Pentru ca miercurea alba a PSD a fost în urma cu 3 săptămâni când au fost respinse la foc automat toate inițiativele discutabile din  domeniul Justiției din partea PSD.

Social democrații au făcut ceea ce liberalii n au îndrăznit în 6 luni de guvernare, după ce ani la rand au mizat pe tăierea pensiilor speciale ca pivot al câștigării încrederii romanilor. Probabil urmează o noua “declarație de dragoste” a lui Rareș Bogdan către Olguta Vasilescu. E o unanimitate nefireasca în jurul PSD, mai ales dacă ne gândim ca acum un an PSD era un un partid diabolizat, izolat, ciumat.

Se impozitează pensiile speciale ale unor oameni speciali: generali, procurori, înalți magistrați. PSD a băgat foarfecele bugetar în buzunarul ascuns din subteranele tenebroase ale politicii post decembriste. Astăzi PSD a reușit! Ar putea urma și un decont?

Articolul precedentVasile Dâncu, incompatibil cu ideologia PSD
Articolul următorImpozitarea pensiilor speciale este un instrument de politică fiscală