Republica Moldova își face interesele pe termen scurt cu România și rămâne  în convoiul rusesc pe termen lung, printr-o independență pe care nu are capacitatea să și-o apere. Este concluzia care ar rezulta din analiza consultantului politic, Miron Mitrea, referitoare la vizita oficială la  București a președintei Maia Sandu. “Politica Moldovei este de “suntem prieteni, dar nu foarte, foarte”. Își vede interesul pe termen scurt și nu ne place. Orice politician român respectabil nu poate să nu se gândească la unirea Moldovei cu România, ea a fost parte  și este parte a neamului românesc. Desigur că, dacă vor să rămână independenți nu o să îi ia nimeni cu forța și există și un segment consistent de români care nu-i vor pentru că implică pentru noi costuri. Dar nici nu poți să nu le spui: doamna Maia Sandu, vă zbateți mult pe o problemă simplă. Veniți acasă și aveți de toate! Și gaze, și securitate, și UE, și NATO. Dar dacă Rusia întra acum în Moldova, România nu poate face nimic, pentru ca Moldova nu este membră NATO și nicio țară membră NATO nu va întra în război pentru o țară nemembră NATO, chiar dacă sunt frații, verișorii șamd.”, a comentat Miron Mitrea, în cadrul emisiunii Culisele Puterii, de la Realitatea Plus. Consultantul politic a povestit că, într-o discuție privată, fostul președinte moldovean, Mircea Snegur, i-a dat cheia situației de la Chișinău: toată lumea vrea președinte de țară, nu șef de județ!” Concluzia lui Miron Mitrea este că procentul de 40% rusofili și ambițiile personale ale politicienilor moldoveni mențin o distanță între cele două state și fac ca Republica Moldova să vorbească mereu de ajutor și nu de unirea cu România.
“Degeaba se joacă cu noi, o să le stăm aproape, dar nu-i putem ajuta în caz de criză majoră. Dar au o soluție simplă: – un referendum, 4 județe noi în România și sunt în NATO, în UE, peste tot. Și nu-i poate opri nimeni!”, a atenționat consultantul politic asupra eschivelor politice practicate de liderii politici de la Chișinău.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentMiron Mitrea: Explozia prețului la hidrocarburi a fost generată de Bruxelles și de erorile economice ale Germaniei!
Articolul următorMiron Mitrea: Mircea Geoana ar avea șanse mai mari să găsească susținere pentru prezidențiale la PNL decât la PSD