În urma cu aproximativ o luna, Miron Mitrea avertiza în cadrul emisiunii Culisele Puterii, de la Realitatea Plus, asupra dominației Curții Constituționale în politica românească. “Curtea Constituțională este singura instituție din România, care nu este controlata de nimeni. Curtea Constituțională este Zeus pe Pământ în politica românească”, avertiza consultantul politic. Astăzi, evaluarea este evidenta pentru toată lumea de bună credință. Doua legi de maxim interes pentru societatea românească sunt sub amenințarea Curții Constituționale, după ce au fost adoptate printr o voință parlamentara aproape unanima. Românii vor eliminarea pensiilor speciale și adoptarea în Parlament a inițiativei PSD de către toate partidele a încins rețelele sociale. Cetatenii au salutat decizia legislativului, în condițiile în care multe pensii sunt de o suta de ori mai mici decât a celor mai norocoși. La fel este situația și în ceea ce privește exceptarea de la liberarea condiționată a infractorilor condamnați pentru infracțiuni cu violență, omor, viol, act sexual cu un minor, exploatarea persoanelor etc. Susținere populara masivă, unanimitate politica, dar  și posibilitatea Curții Constituționale de a anula voința populara. Este o problema constituțională complicata. O situație de blocaj de reglementare, în care nu exista soluție de detensionare, de rezolvare. Iar dacă principiul suveranității inseamna ca  poporul are dreptul garantat de a și stabili singur soarta, adică nu exista nimeni și nimic peste voință sa în exterior, cum o instituție interna poate cenzura voința exprimata reprezentativ? Voință exprimata direct ar putea sa îndrepte acest neajuns? Oricum, un vot care exprima voință reprezentativa are greutate mai mare decât votul exprimat urmare a numirii într o funcție, în orice democrație. Este adevărat ca exista un principiu de a nu retrage un drept câștigat, dar ce faci dacă ajungi la fundul sacului și principiul nu mai are acoperire materiala? Iar dacă exista principiul justei aplicări a poveri fiscale, când va deveni constituțional și principiul justei aplicări a susținerii statale? Spiritul legii peste litera legii ar fi răspunsul potrivit, iar după zbaterea inutila pe pretexte a premierului, ar putea sa apară si președintele  transformat în Prometeu. Sau în Harap Alb, ca tot vine bacalaureatul! Și nu doar președintele s ar putea metamorfoza în 3 zile!

Articolul precedentTraian Băsescu, la Realitatea PLUS: „Vorbim de o poziție ostilă a Budapestei față de statul român”
Articolul următorPOLITICA,FOTBAL IN CURTEA ȘCOLII?