Miliardele promise de Administrația americană pentru autostrăzi și centrale nucleare nu sunt decât baloane meteorologice ridicate în vreme electorală.
Toți zdravenii la cap știu că nicio mare putere nu dă ceva pe degeaba.
Dacă presa stalinistă a anilor 1950 nu vedea cum bogățiile României erau jefuite de sovietici prin acele sovromuri (instituții de furat legal n.a.), pentru că nu avea voie, iată că după 70 de ani, în plină libertate, neconstrânși de nimeni, urmașii scrisului la comandă ridică elogii.
În cei peste 20 de ani de parteneriat strategic noi am tot dat, nu am luat, ca la Radio Erevan. Cumpărăm de la calculatoare, la softuri de rachete și tancuri de ultimă generație, fără a primi în schimb decât garanția securității naționale.
Cum s-ar spune ne plătim zilnic apărătorii. Dacă suntem cu cotizația la zi, ne respectăm angajamentele, suntem loiali puterilor care au câștigat Războiul Rece, nu înțeleg de ce trebuie să fim umili și să ne amăgim cu mărețele promisiuni.
De la guvernarea Ciorbea, românii tot așteaptă venirea miliardelor americane.
Orice om ce-și ține boii acasă își dă seama că Via Carpathia e doar un desen pe hârtie moale. Poate că 50 de ani nu vor fi suficienți pentru trecerea pe curat, adică pe pământ, a schițelor de azi.
Există o fanfară extrem de agresivă. Ne bubuie în cap, ceas de ceas, binefacerile promise, fără a ne explica, nouă contribuabililor, cum vom plăti noile datorii și de ce trebuie să dăm de lucru companiilor americane și nu celor românești.
Mă întreb cine-i mai apără pe antreprenorii români, ajunși paria în propria țară?
Oare istoria recentă a conclavului de amabasadori americani, prinși și legați de fel de fel de aranjamente financiare, nu ne dă de gândit că au venit doar să ia, nu să dea? Excepție o face doar David Funderburk.
Ca absolvent și de Psihologie, știu că mirificul orizont al speranțelor și al idealurilor nu poate fi clintit de adevăruri. Oamenilor, o demonstrează cu vârf și îndesat epoca internetului, le place să fie mințiți frumos.
La defilarea asta eu nu particip, chiar dacă am fost școlit și de americani.

Articolul precedentVIDEO Cum l-a “executat” statul paralel pe căpitanul Generației de Aur, Gică Popescu, pentru a face loc oamenilor lui Dîncu
Articolul următorAurelian Bădulescu va fi viitorul candidat al PSD la funcția de primar general