În comuna Mihai Viteazu, candidatul liberal la funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a inaugurat zilele trecute noua clădire a școlii. Școala și alegerile au venit prea repede. Construcția nu este finalizată. Școala este deocamdată nefuncțională. Mihai Lupu nu mai are astazi nicio calitate oficială, chiar dacă a fost parlamentar în două legislaturi. Elevii au venit la deschidere cu pâine și sare, doar pentru ceremonie. Apoi au plecat acasă pentru că nu au școală deocamdată. A participat primarul, directoarea scolii, preotul din comună și președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă. De la Cotroceni se anunțase clar că este interzisă orice formă de festivitate. Degeaba. Febra electorală a fost mai puternică.
Cazul frizează absurdul. Și te umple de revoltă să vezi cum copii sunt puși să facă figurație într o scenetă politică de un cinism înfiorător.
Pentru că evenimentul s a suprapus cu tratamentul bestial aplicat propriei fiice de primarul din Sângeorz-Băi a trecut aproape neobservat. E de neinteles cum în comuna cu pricina niciun părinte nu s a legat de gardul Primăriei. Tot de neinteles este de ce au făcut liberalii constănțeni o asemenea acțiune. Poate cineva să gândească că un asemenea simulacru poate aduce măcar un vot? Dimpotrivă! E de natura să revolte, pare o provocare la adresa unui popor care refuză să se răscoale. Nu poți fi om cu scaun la cap și să te apuci să marchezi festiv propriile nerealizări. Am fi înclinați să credem că o mână nevăzută ii conduce pe liberali către groapa istoriei.
Dar ce este cel mai grav este că în această țară totul se joaca politic. Și dincolo de a fi cu unii sau cu alții nu mai exista organe de ordine, nu mai există funcționari publici neutri, nu mai exista nimic. Acțiunile politice sunt interzise în instituțiile de învățământ. Mai își amintește cineva? Mai apară cineva și cadrele didactice? Sau tăcerea devine de aur într o țară în care 42 dintre inspectorii județeni din educație sunt liberali cu carnet de partid.
Lupta politică se dă la televizor. Subiecte grave bubuie, dar în cele mai multe situații, după ce sunt exploatate în lupta pentru putere, sunt abandonate.
Uitați vă la directoarea care l servește cu pâine și sare pe un candidat care nu poate fi bănuit că nu cunoaște legea. Ea nu are prea multe opțiuni. Să încalce legea și să ducă msi departe familiei o pâinică mal albușoară sau să protesteze prostește într o lume în care doar tabăra din care faci parte contează. 
PSD trebuie să ia aminte la spectacolele grotești liberale. Pentru că reforma reală a partidului nu înseamnă mesaje mai inspirate, nici o retorică impecabilă. Reforma trece obligatoriu prin întoarcerea la umanitatea nostră. Chiar și politicienii sunt cetățeni și ajung  să fie tratați asa cum i au tratat ei pe ceilalți când împărțeau dreptatea. Până la urmă și povestea statului paralel este istoria plina de tâlc a abuzatorilor care ajung mai devreme sau mai târziu în rândul abuzatilor.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedent100% TU DECIZI! Emanuel Ungureanu, deputatul denunțător de serviciu. Fost brancardier, se vrea ministrul Sănătății
Articolul următorCorneliu Ștefan (PSD) a ajuns în turneu electoral pe ulița copilariei