La nivel înalt se discută despre o posibilă alianţă electorală între PSD, Pro România şi ALDE. Prin judeţe nu se ştie încă nimic. Cui va folosi?
Poate că reînvierea USL e o ipoteză de lucru. Poate că se ticluieşte deja un plan. Poate că există o reţetă ascunsă a succesului, pe care noi nu o ştim şi nici nu o bănuim. Poate că e doar o acţiune de tatonare. Poate, poate, dar cine să poată?
Ecuaţia are multe necunoscute.
Lumea e în derută.
În cluburile politice de stânga, mulţi se întreabă oare “e ce trebuie?”
Dacă o astfel de alianţă e bună la Bucureşti, nu e musai să fie la fel şi la Vaslui sau la Focşani.
Ce are de câştigat PSD?
Categoric, nimic. Ceea ce pare a fi bine pentru câteva luni va fi cu siguranţă un dezastru pe termen mediu şi lung.
Marcel Ciolacu e cunoscut pentru calităţile lui de negociator. Bine că nu se aruncă încă. Mai stă şi musteşte.
Orice decizie în astfel de situaţie se ia pe baza unui plan. Un SWOT şi un studiu sociologic cantitativ şi calitativ. Şi nu în ultimul rând printr-un acord politic larg.
Sigur că alegătorii tind să acorde un bonus electoral alianţelor. Dar nu oricărora. Ci doar acelora care luptă pentru o cauză comună. Câştigarea alegerilor locale sau cele parlamentare e un scop, nu o cauză. Alegătorii nu se năpustesc la urne pentru a susţine o grupare doar ca să câştige alegerile. Energiile se adună doar dacă s-a atins masa critică a nemulţumirilor faţă de adversari. Şi încă nu se simte aşa ceva.
Victor Ponta şi Călin Popescu Tăriceanu ar fi singurii beneficiari de etapă ai unei astfel de alianţe. Fără ajutorul PSD nu ar putea câştiga nicio primărie, darmite un judeţ. Şi atunci se fac mieluşei, până trec pârleazul.
Cine mai are încredere în cei care din trădare şi-au făcut profesie?
PSD are cea mai puternică reţea electorală. De ce ar lupta vreun agent de campanie pentru Victor Ponta, obişnuit să tragă cu artileria grea în toţi liderii PSD?
Partidul lui Călin Popescu Tăriceanu e destructurat. Mai are câţiva parlamentari, care s-au furişat în grupul PSD, pentru că nu ieşeau la numărul necesar unui grup politic. Pe ce electorat se mai bazează omul care din piruetă şi-a făcut modelling politic? E un simplu cuc în pendulă. Iasă doar la ore fixate de alţii.
Dar Victor Ponta, pe ce se bazează în afara maleficului tătă-socru şi a intelligance-ului din jurul său?
Mai mult, Ponta şi Tăriceanu au fost toamna trecută nu numai cei mai virulenţi adversari ai PSD, dar au şi trântit guvernul. Ce i-a făcut acum să se întoarcă la intenţii mai bune? Cine mai poate garanta pentru loialitatea lor?
Dar de ce vor Ponta şi Tăriceanu noi încuscriri?
Pe de o parte, frica lui Tăriceanu de a rămâne după parlamentare acasă cu soţia şi pe de altă parte, ambiţia nemăsurată a lui Victor Ponta de a se înscăuna la conducerea PSD.
Ultimul, fost prim ministru al PSD, ar face orice “acumulări cantitative spre salturi calitative”, cum ar fi spus pe la şedinţele comuniste, tata socru.
Electoral, Pro România nu e decât o bulă
În social democraţia europeană formaţiunea lui Ponta nu există. Păi şi atunci, cu cine se asociază PSD? CuTăriceanu, pus să cânte la două mese sau cu ambiţiosul lup Victor Ponta ce se vede, nici mai mult, nici mai puţin, decât preşedintele PSD?
Care e profilul alegătorului pontist?
În Imperiul Roman, Saltimbancul lua locul regelui timp de 40 de zile, după care era ucis
Dacă niciun Congres PSD nu l-ar vota pe Ponta preşedinte, în ambiţia lui nemăsurată, după modelul Klaus Iohannis, l-ar încăleca puţin, aşa doar ca să se răzbune. Numai ca el să ajungă la Cotroceni trebuie să mai crească în încrederea electoratului şi să se apropie măcar la jumătatea drumului,care-l desparte în simpatiile populaţiei de Gabriela Firea. De ce l-ar susţine pesediştii pentru locul pe care odată l-a pierdut din prea multă trufie?
Oare de ce nu-i spune cineva lupului singuratic, dar cu o cotă electorală suspect de ridicată, că visul oricărui looser de profesie e să fie măcar Saltimbancul pus să fie Rege pentru 40 de zile?
E o pierdere de timp şi de energie să negociezi cu unul care te vrea mort. E un harakiri extrem de dureros.
Doar un partid slab care se teme de electorat preferă alianţele electorale
Nu trebuie să fii mare politolog să ştii că în România au existat trei alianţe câştigătoare ale alegerilor: CDR, în 1996, Alianţa DA PNL-PD, 2004 şi USL, 2012. De fiecare dată cel mai mic l-a încăierat pe cel mare. Ce ar fi fost azi PNL dacă Seniorul Coposu nu-i aducea pe liberali în Convenţie, dar PD-ul lui Băsescu, în 2004?
Singurul care a luat totul dintr-o alianţă electorală a fost Victor Ponta. Încă se mai simt colţii lui în coastele liberalilor.
În altă ordine de idei, PSD a avut o grămadă de trădători şi de lideri care şi-au schimbat radical viziunile, după prima ploaie cu gheaţă sau ultimul strănutat al procurorilor. Confesionarul politic din Kiseleff e gol. Cine, unde, când să se mai mărturisească? De ce ar fi buni cei care până ieri erau răi?
La ultimele alegeri, PSD a plecat de la un start de 28%. A ajuns la 43, pentru că a convins România profundă că are ce trebuie, un proiect politic viabil şi de durată. De ce PSD nu ar repeta saltul calitativ, în dauna celui cantitativ?
