Pentru a fi un politician SMART, Marcel Ciolacu și-a tras o limuzină cu același nume. Bineînțeles, electrică. Verde crud. Gata să atragă toate broaștele în iazul său.

Economisim energie. Trecem la next-level. Politicienii devin smart. E o evoluție direct proporțională cu anotimpul ploilor fără număr.

Cu atâta evoluție spre Green Deal, uităm de nămolul satelor românești și de umbrele de bani din portofel.

Înainte de a fi în ton cu vremurile profețite de godolinii schimbării climaterice, politicienii români vor să arate Bruxellesului că sunt întocmai cu noul croi ideologic și poartă la subțioară mașini mici, tot mai mici.

Smartul de broască a lui Ciolacu are dublă semnificație. Una că a știut cum să acceseze banii guvernamentali pentru astfel de mașini. A doua că el e omul noului.

Din punct de vedere al marketingului politic, achiziția unei mașini electrice, gata polișată în verde, e îndelung aplaudată de brătăcei.

Am încercat o dată să adun toți mormolocii din iaz. Cea mai simplă metodă a fost imersarea unui furtun verde crud la mal. Toți micuții orfelini s-au adunat deîndată.

Pilda e că dacă vrei să aduni toți oamenii de verde, îți iei un accesoriu verde.

Aici e șmecheria idelogică a lui Marcel Ciolacu. Și-a luat un vehicul Smart de verde, nu doar ca să atragă inteligența răsfirată dincolo de eșicherul politic, dar să și dea semnalul că se apropie de ecologism, o mișcare de succes în occident. Noul cancelar al Germaniei se pare că va fi de verde.

La cele 34 de procente, Ciolacu speră să le mai aducă și pe cele ale curentului Eco, dar pentru ca furtunul politic să atragă mormoloci mai trebuie pompate și niște avantaje alegătorului, iubitor de Green Deal.

Cunosc apărători ai brusturelui din pădure, care n-au plantat niciodată copaci, dar ei luptă pentru mai mult verde, pentru că se simt mai bine în universul percepției lor.

E multă șmecherie în noua și minunata lume verde. Marcel Ciolacu a furat startul. Și dacă promovează și politici ecologiste poate capitaliza voturile partidului lui Florin Călinescu, preocupat mai mult de emisiunea ”Românii au talent” decât de partidul său ecologist.

Ciolacu a furat startul.

 

Articolul precedentIa pastila SRS! Koveși peste Ghinea
Articolul următorPSD dă mai mult de jumătate din subvenții pe propagandă