“Lăcomia liberală”, acuzată de președintele UDMR și explicată de Miron Mitrea. Agenția Naționale pentru Reglementare în Energie, o instituție care face cât un minister, a atenționat consultantul politic și a lansat scenariul păstrării de către PSD a unuia dintre ministerele la care trebuia să renunțe după rocada premierilor. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii de la Realitatea Plus nu a prezentat până la capăt ce a câștigat PSD  pentru a lăsa liberalilor, în schimb,  cel mai fierbinte cartof al guvernării: Energia! “Sunt convins că PSD, când a cedat ANRE și și-a retras oamenii, a cerut ceva. Vom vedea unul sau doua ministere care nu vor fi schimbate așa cum spune protocolul. PNL a vrut și un vicepreședinte, în defavoarea UDMR. L-a primit. Aici s-a închis jocul. UDMR nu vrea sa iasă de la guvernare și nu va ieși. PSD nu vrea să scoată UDMR că nu ii convine. La PNL sunt unii care vor să-l scoată, dar PNL nu e suficient de puternic”, a declarat Miron Mitrea în cadrul ultimei ediții a emisiunii de la Realitatea Plus. Singura variantă în care UDMR ar ieși de la guvernare ar fi situația în care Kelemen Hunor ar pierde alegerile interne de la sfârșitul acestei săptămâni, dar Miron Mitrea consideră că este un scenariu puțin probabil.
Revenind la “lăcomia liberală”, e de amintit că, într-o conferință de presă ulterioară votului pentru ANRE, prim-vicepreședintele PSD, Sorin Grindeanu, declară că “nu a simțit tensiuni” în Coaliție la acest vot, la care nu a participat. “În niciun caz, o persoana, indiferent cum se numește ea, ca e Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu,, Nicolae Ciucă sau chiar Klaus Iohannis, nu e mai importanta ca interesul comun. Iar interesul comun este stabilitatea și o majoritate solidă, asa cum este cea de acum, PSD +PNL +UDMR + minorități”, a completat ministrul Transporturilor. Atitudinea sa vine și confirmă o înțelegere între liberali și social-democrați pentru “continuitate și stabilitate” în ministerul pe care îl păstorește.

Consultantul politic, Miron Mitrea, nu a precizat ce a primit  la schimb PSD, dar Ministerul Transporturilor a fost intens vehiculat ca minister cu performanțe, la care se dorește menținerea în funcție a ministrului actualul, Sorin Grindeanu.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentDe la Daniil Sihastru la Maica Domnului Elaivrytissa cu Marcel Ciolacu
Articolul următorMiron Mitrea, concluzie după anunțul guvernanților despre gaura de la bugetul de stat – Ce miză reală are rotativa