Interviul acordat de fostul ministru Gabriel Oprea moderatoarei Alexandra Păcuraru e un duș rece pe care puțini oficiali par dispuși să și l asume ca atare. Fost procuror militar, fost ministru al Apărării, fost ministru de Interne și aspirant la cea mai înaltă funcție în SRI, Gabriel Oprea a stat cu lucrarea adjunctului SRI, generalul Florian Coldea, iin sertar fără să sufle o vorbă.
În ce stat trăim dacă procurorul care a cercetat dispariția lucrării de la Biblioteca Națională după ce ar fi fost imprumutată de Biblioteca Universității Politehnica București nu a fost capabil să ceară exemplarul rămas în posesia profesorului coordonator. Pentru că orice student la drept știe că cercetarea penală începe cu stabilirea mobilului infracțiunii. Ori scandalul dispariției lucrării pornea de la suspiciunea că prim adjunctul SRI ar fi plagiat în lucrarea de doctorat. Mereu atârnat de interesul național, fostul militar și responsabil de securitate nu se sinchisește de interesul public, nu vine în sprijiniul organelor de anchetă, vinovăție tacită care bate spre tăinuire, căci nu era o persoana care să nu înțeleagă relevanța probei. Și, mai grav, îndrăznește să și facă întrarea în competiția pentru parlamentare fluturând proba incriminatoare spre a și recladi soclul de pe care a coborât în 2015. Cum este posibil așa ceva? Fie este vorba de o incompetență crasă în materie de cercetare penală, prima calificare a lui Gabriel Oprea ca procuror militar, fie e vorba de o inconștiență și iresponsabilitate greu de imaginat pentru o persoana cu înalte responsabilități în sfera securității naționale. Exercițiul de focus pocus făcut de Gabriel Oprea ne arată că la vârful statului am avut și, prin consecință, am putea avea în continuare, fie nebuni, fie imbecili, fie hoți de buzunar. Și scriu aceste rânduri cu mențiunea că nu mi plac  invectivele și nu caut cuvintele grele, dar o exprimare mai blândă ar denatura realitatea. Cum poți să arăți că o anchetă penală într un stat de drept este la liberul arbitru al unei persoane, indiferent cum se numește aceasta? Problema lui Gabriel Oprea este mai mare chiar decât problema fostului prim adjunct suspectat de plagiat. Dar cea mai mare problemă e a poporului român încăput pe mâna acestor oameni.
În analiza socială este indubitabil că structurile de decizie în sfera universitar academică sunt superioare ca putere și influență în raport cu structurile militare. Profesorii aleg comandanții de garnizoană, ii învață să lupte și sunt cei mai performanți în a le anticipa mișcările. Să ne reamintim ca domnul Gabriel Oprea a coordonat cel puțin 11 lucrări de doctorat ale unor persoane din topul serviciilor de intelligence sau din justiție puse sub îndoiala plagiatului. Printre doctoranzi, fostul director SRI, Radu Timofte, Dumnezeu să l odihnească!, și fostul prim adjunct, Florian Coldea.
Cine vrea curățenie  și reformă reală nu se împiedică de nume concrete. Dar exemplele concrete ne duc în miezul problemei. A încăput centrul de comanda al vieții academice din România pe mâna unor barbari limitați de tipul lui Gabriel Oprea sau este deliberat lăsat la vedere pe mâna unor persoane incapabile să și înțeleagă propria menire. Ceea ce se vede cu ochiul liber în tara noastră este că suntem o țară de juriști și politologi cărora n are cine sa le mai repare tabloul electric. Cui prodest?

Sursa: Realitatea Din PSD