Declinul în sondaje îi încaieră deja pe liberali. Criza guvernamentală autogenerată și incapacitatea de a găsi printre liberali o candidatură viabilă pentru București au dus la o deteriorare a relațiilor din PNL. Spiritele sunt încinse și ceea ce inițial părea a fi doar o inflamare a orgoliilor între președintele PNL, Ludovic Orban, și europarlamentarul PNL, Rareș Bogdan, riscă să traseze o linie de sciziune în partid.
”Vreau să fac o precizare pentru toată presa românească. Punctele oficiale de vedere transmise de PNL se fac prin intermediul lui Ludovic Orban. Rares Bogdan vine permanent cu tot felul de idei. Este mai curând exponentul unor puncte de vedere personale și nu cred că ar trebui să luăm de bun tot ce spune el de la Bruxelles”, a declarat vineri seara, la Antena 3, în emisiunea Cătălinei Porumbel, deputatul liberal Daniel Gheorghe. Declarația este surprizătoare pentru un partid care a încurajat întotdeauna libertatea de opinie și pentru care semnalele venite de la Bruxelles aveau mare greutate. Ea vine să confirme rivalitatea pe cale de a deveni conflict între Ludovic Orban și Rareș Bogdan, a cărui candidatură la București a fost sabotată de președintele PNL.
Atmosfera incinsă este confirmată și de continuarea tranferurilor către PNL, practică pe care europarlamentarul liberal a criticat-o anterior vehement. Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, a anunțat la acest sfarșit de săptămână că primarul comunei Sînandrei va trece de la PSD la PNL la viitoarele alegeri si este foarte probabil să fie urmat și de 5 consilieri locali. Reamintim că primarul liberal Nicolae Robu a fost trimis în judecată la sfârșitul anului trecut într-un dosar DNA referitor la retrocedări.
De menționat că anul trecut Rareș Bogdan amenința cu plecarea sa din PNL dacă se vor accepta transferuri din rândul PSD și aliaților PSD, ceea ce s-a întâmplat fără ca europarlamentarul să ia astfel de decizii.