Deși toată lumea credea că unitățile preșcolare private, adică grădinițele și creșele, vor reîncepe activitatea din data de 15 iunie, ministrul Educației Monica Anisie a declarat, duminică, faptul că nu există norme metodologice și, deci, ele rămân închise. Practic, cu o zi înainte de data pentru care s-au pregătit toți de reîncepere – părinți, proprietari de unități preșcolare și cadre didactice – Anisie a anulat tot. Motivul invocat de ea a stârnit un scandal uriaș în partid.

Surse din cadrul PNL au declarat pentru Realitateadinpsd.net că Monica Anisie a gafat grav atunci când a spus că grădinițele și creșele private nu pot reîncepe din cauză că lipsec normele metodologice.
Data de 15 iunie a fost afișată ca start pentru acestea chiar în Monitorul Oficial.
„Mâine nu se vor redeschide, ci în momentul în care există norme, există cerere și există decizie la nivelul autorității publice locale. Normele trebuie să fie prezentate de către Ministerul Educației sau de Ministerul Muncii. Îi sfătuiesc pe părinți să aștepte norme din partea Ministerului Sănătății”, a declarat Monica Anisie.
Fără dubiu, declarația a stârnit furia tuturor celor afectați de anulare, cu doar o zi înainte, cu atât mai mult cu cât motivarea consta în lipsa unor normative. „De ce nu au stat la muncă să formuleze aceste normative? Ce au avut de făcut? E bătaie de joc!”, s-au manifestat părinții care spun că nu-și mai pot lua concedii pentru a sta acasă cu copilul, deoarece anul școlar s-a terminat și această măsură intră, astfel, în ilegalitate.
Colegii de partid și de guvernare a Monicăi Anisie l-au delegat pe ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, să dreagă busuiocul. Luni dimineață, într-o intervenție telefonică la un post de știri, Tătaru a anunțat că ordinul cu normele metodologice pentru redeschiderea grădinițelor va fi gata până luni la prânz și va fi publicat în Monitorul Oficial.
„Până în prânz ordinul este gata și va fi publicat în Monitorul Oficial. Este deja la Ministerul Educației”, a spus Nelu Tătaru.
Întrebat dacă, în aceste condiții, de mâine își pot reîncepe activitatea grădinițele private, ministrul Sănătății a răspuns afirmativ.

Articolul precedentMiron Mitrea crede ca libertatea dusa la absurd vulnerabilizeaza
Articolul următorCiolacu îi explică lui Orban cât de simplu este să salveze HORECA. „… Niște halbe băute cu prietenii”.