Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis vineri că formațiunea va depune o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva președintelui Klaus Iohannis „pentru instigare la ură pe baza răspândirii de informații false” în legătură cu proiectul de lege de autonomie a Ținutului Secuiesc.• Context: Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că social-democrații că „vor să dea Ardealul ungurilor”. „Este incredibil ce se întâmplă în Parlament! PSD a ajutat UDMR să treacă prin Camera Deputaților o lege prin care dă autonomie largă Ținutului Secuiesc. Este incredibil unde s-a ajuns cu acest PSD, ce înțelegeri se fac în Parlamentul României”. Potrivit președintelui, în timp ce autoritățile se luptă cu pandemia, PSD „se luptă în birourile secrete din Parlament ca să dea Ardealul ungurilor”. „Asta înseamnă o majoritate toxică. Se înțelege acum mai bine de ce am vrut alegeri anticipate: nu mai vreau ca problemele importante ale națiunii să fie hotărâte de PSD, împotriva României și a românilor. Este inadmisibil așa ceva”, a declarat Iohannis, adăugând că atât timp cât va fi președinte, o astfel de lege nu va exista. Un proiect de lege care prevede că Ținutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică fusese adoptat tacit de Camera Deputaților și a fost ulterior respins definitiv în procedură de urgență la Senat.

„Iohannis a vrut să acopere incompetența Guvernului PNL pe care îl conduce! De asta a avut acea ieșire necontrolată și mincinoasă legată de Ținutul Secuiesc!!! Cer SRI și SIE să dezmintă aceasta minciună grosolană a lui Iohannis!

Iohannis vrea să ascundă, de fapt, că 1.027.824 de români sunt astăzi aruncați în șomaj tehnic, iar alți 260.171 și-au pierdut deja locul de muncă. Cei mai mulți dintre ei nu mai au bani să supraviețuiască decât o lună de zile și nu știu dacă și când se vor întoarce la muncă. Asta e realitatea pe care o ascunde președintele.

Iohannis și-ar fi dorit să ascundă incompetența guvernului PNL care nu vine cu un PLAN DE RELANSARE A ECONOMIEI. Singurii care au făcut sacrificii au fost cetățenii, care au stat în casă. E dreptul lor să știe când se pot întoarce la muncă, când pot să-și ia salariu. Nici guvernul PNL și nici Iohannis nu le spun nimic! Apelează la diversiuni penibile!

Iohannis vrea să treacă sub tăcere distrugerea a 600.000 de firme românești, care nu au primit niciun ajutor, care și-au trimis angajații în șomaj, oameni care au rate la bănci pe care nu au de unde să le plătească.

Nu în ultimul rând, Iohannis nu știe ce să le spună părinților care nu mai au bani, care vor trebui să se ducă în cele din urmă la serviciu și care nu știu cu cine să lase copiii acasă. Si asta pentru că școlile și grădinițele rămân închise, iar după 15 mai încetează și compensația de 75% din salariu.

Dar în Transilvania, care va fi pentru totdeauna PĂMÂNT ROMÂNESC, Iohannis și PNL au început să piardă în fiecare zi din încrederea românilor. Nemulțumirea ardelenilor crește în fiecare zi! Nu mai au locuri de muncă, nu mai au venituri sigure, firmele unde lucrează se închid rând pe rând. Și atunci, Iohannis a apelat la minciună și ură ca să le abată atenția de la problemele lor reale.

Iohannis și Guvernul lui PNL nu au răspuns la aceste probleme de zi cu zi ale românilor și atunci au recurs la cea mai josnică tactică: incitarea la ură, tensiuni interetnice și minciună grosolană!

Nici măcar un elev de școală nu și-ar putea imagina ca un român, un partid politic sau o organizație ar putea vreodată să atenteze la integritatea României. Atacul lui Iohannis este cât se poate de penibil! NIMENI NU VINDE ARDEALUL! România este o țară membră a Uniunii Europene și NATO! Din păcate, Iohannis nu este un președinte european!

Și pentru că adevarul trebuie să iasă la suprafață:

1. Îi solicit ferm președintelui Iohannis să vină cu dovezi clare, altfel toată lumea va înțelege că este o nouă minciună din seria celor pe care le-a lansat la adresa profesorului Străinu-Cercel sau pe tema redeschiderii școlilor din Franța.

2. Solicit comisiilor parlamentare de control SRI și SIE să se întrunească săptămâna viitoare și să convoace șefii serviciilor pentru a prezenta un raport oficial asupra informațiilor false enunțate în spațiul public de președintele Iohannis.

3. PSD va depune o plângere la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva lui Iohannis pentru instigare la ură pe baza răspândirii de informații false.

Iohannis nu-și poate depăși condiția de președinte PNL! Se poarta ca si cum nu este presedintele tuturor romanilor!”, a transmis Marcel Ciolacu la pagina sa de Facebook.

Articolul precedentPreședintele PSD vrea sa dovedească “minciuna” prezidentiala
Articolul următorUn penelist îi scrie ministrului Costel Alexe: „Nu confundaţi interesul statului cu interesele unui grup organizat mafiot”