Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a reconfirmat susţinerea sa pentru aderarea României la Spaţiul Schengen în cadrul întrevederii pe care a avut-o vineri, la Bruxelles, cu premierul Marcel Ciolacu.

„Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, mi-a reconfirmat astăzi susţinerea sa totală pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Domnia sa este unul dintre marii prieteni ai ţării noastre şi i-am mulţumit pentru suportul său constant, ferm şi plin de energie. Am căzut de acord că o decizie legitimă, în favoarea României, reprezintă cel mai bun antidot pentru a detensiona actualul cumul de factori care ar putea avansa euroscepticismul în zona de est a continentului. Preşedintele Charles Michel a mulţumit României şi pentru sprijinul puternic oferit de ţara noastră Ucrainei şi Republicii Moldova. Este dovada că românii probează cu fapte ce înseamnă solidaritatea! De aceea, sper că şi Europa va proba, printr-o decizie în favoarea României pe tema Schengen, că solidaritatea europeană există şi în realitate, nu doar în declaraţiile oficiale”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

„România este stabilă politic și economic, are a doua cea mai mare creștere economică între statele membre ale Uniunii Europene, puternic susținută de investițiile străine directe. Vom menține dinamica economiei românești și încrederea investitorilor prin reformele pe care le facem în domeniile esențiale. Aceste reforme sunt asumate atât prin Programul de Guvernare, cât și prin PNRR, ceea ce arată determinarea fermă a Guvernului României de a le implementa cu sprijinul partenerilor europeni și în beneficiul României și al românilor”, a afirmat joi premierul Marcel Ciolacu.

Articolul precedentCiolacu, după discuțiile cu șefa Comisiei Europene: Nu sunt de acord cu TVA peste 19%. Pensiile mici vor crește
Articolul următorRomânia, ori la bal, ori la anticipate! Unanimitate PSD pe asumarea răspunderii