Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, vineri seară, după discuțiile cu președinta Comisiei europene, Ursula von der Leyen, că i-a transmis clar faptul că nu va accepta majorarea TVA peste 19%, ca una dintre măsurile de reduce a deficitului bugetar. Șeful guvernului a mai precizat că discuțiile pe renegocierea deficitului vor continua.

Marcel Ciolacu a precizat că revine în Parlament cu un pachet legislativ care are 3 paliere:

– reforma administrativă cu componente centrale și locale

– măsurile de combatere a evaziunii fiscale, estimată la 10% din PIB

– ajustările fiscale

CIOLACU: Nu sunt de acord cu TVA mai mare de 19%

“Am anunțat că eu nu sunt de acord să creștem cota de TVA peste 19% care ar duce din nou la creșterea inflației și scădere de creștere economică. Dacă s-ar fi crescut cu un punct TVA, ar fi adus inflația la 10%.

Comisia a înțeles întreg contextul – apropierea de războiul din Ucraina.

România este într-un acord de deficit excesiv după ce o anumită guvernare și un anumit prim-ministru, de altfel filosof, a adus România la un deficit excesiv de 9,2%

Există o flexibilitate de a veni cu un nou plan în ce privește deficitul bugetar.

DE CE A VORBIT CU IOHANNIS ÎNAINTE DE BRUXELLES?

România este reprezentată la Consiliu de președintele României, de aceea am avut o discuție telefonică cu președintele înainte de vizită.

Anul trecut ne-am încadrat într-un deficit de 6,2% din PIB, anul acesta România nu poate veni cu un deficit mai mare.

Ne menținem ca bugetul de apărare să rămână de 2,5% din PIB. Echipele tehnice vor veni la Comisie săptămâna viitoare.

NU ESTE VORBA DE AUSTERITATE SAU DISPONIBILIZĂRI

Am spus că nu sunt de acord cu creșterea TVA și de acolo s-au căutat alte soluții.(…) Nu se mărește TVA peste 19% și nu se modifică TVA pentru produsele alimentare și medicamente. Acum, la cluburi dacă TVA nu mai este 5% și este 19%, presupun că nu este o nenorocire.

Nu vorbim de reduceri de noi taxe, de austeritate, vorbim de reduceri de chetuieli din aparatul bugetar, vorbim de reducerea evaziunii fiscale și vorbim de scoaterea unor excepții din Codul fiscal

În zona bugetară nu vorbim de scăderi de salarii. Nu poți să fii un bugetar de lux și să primești și norme de hrană și vouchere de vacanță.

LEGEA PENSIILOR, ÎN CONTINUARE O NECUNOSCUTĂ. PENSIILE MICI CRESC CU SIGURANȚĂ, CE SE ÎNTÂMPLĂ CU SPECIALELE?

E posibil să venim cu o nouă lege a pensiilor până la sfârșitul anului. Solicitarea Comisiei Europene este de a închide inechitățile din sistemul de pensii.

Sunt ferm convins că vom depune cererea de plata 3 în termenul util odată cu aprobarea renegocierii.  Sunt ferm convins că în maximum o săptămână se vor termina și negocierile privind pensiile speciale.

FACILITĂȚILE LA PLATA FACTURILOR RĂMÂN

Se mențin facilitățile la plata energiei până când crește puterea de cumpărare. E normal să vedem care e suportul pe care îl poate asigura statul. Acum nu există discuții privind scoaterea facilităților.

Taxarea microîntreprinderilor vom vedea la ce soluție ajungem. E greu să dai explicații când vezi rulaj de peste 270 de mld și un profit direct de 15 mld de euro.

Modificările la PNRR vor fi depuse după ce săptămâna viitoare comisiile tehnice vor avea discuții.

 
 
Articolul precedentSondajul INSOMAR care dă coșmaruri coaliției: schimbare radicală în preferințele românilor – toate calculele politice sunt date peste cap!
Articolul următorMarcel Ciolacu, alături de Charles Michel: „Mi-a reconfirmat susţinerea sa totală pentru aderarea României la Schengen”