Cristian Rizea se află de mai multe luni reținut în penitenciarul nr. 15 din Chișinău, în vederea extrădării. Fostul deputat a solicitat azil politic, însă nu a primit, momentan, niciun răspuns. Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras cetățenia, prin decret prezidențial.

Rizea dovedește acum că Dodon este cel care a acționat contrat legii și arată cum l-au lucrat cei de la Serviciul de Informații.

Conform spuselor fostului deputat, autor al cărții „Spovedania lui Rizea”, a fost vanat politic. , Cristian Rizea, condamnat la 4 ani de închisoare pentru fapte de corupție, nu dorește să se întoarcă în țară, deoarece se teme pentru viața sa, spune el.  El susține că vrea să execute pedeapsa în Moldova, avand p­ană anul trecut dublă cetățenie. 

Înainte de finalizarea mandatului de președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a emis un decret prin care retrage cetățenia moldovenească. Actul a fost publicat de urgență în Monitorul Oficial și, conform avocaților, nu exprima mai mult decat un simplu nume. Pentru a corecta această „greșeală”, Rizea spune că Dodon a fost ajutat de serviciile secrete.

„Dragi romani si stimati cetateni ai Republicii Moldova,
Asa cum va spuneam zilele trecute in actul 2 al piesei de teatru “cum sa scapam de Rizea”, regizorul Igor Dodon in viclenia lui, pentru a fi “acoperit” legal in demersal abuziv de retragere a cetateniei mele, i-a ordonat sefului agentiei servicii publice sa intocmeasca urgent in fals un document in care sa specific la fel ca in cazul documentului de la S.I.S.  (Serviciul de Informatii si Securitate) ca in aceeasi perioada 14-28 nooiembrie 2017, de solicitare a cetateniei moldovenesti, mai continua cu emiterea a inca unui document fals de catre acelasi Vladislav Zara, seful ASP, document adresat dupa cum puteti vedea alaturat ministerului justitiei, adeverinta in care sluga lui Igor Dodon spune ca in decretul nr. 165 emis de fostul presedinte al Republicii Moldova, i s-a retras cetatenia lui Mihai (Rizea) Cristian specificand si data nasterii mele!

Imagine
Dupa cum puteti vedea cu totii decretul ilegal emis de Igor Dodon se refera la cineva cu numele de Cristian si prenumele Mihai, fara data nasterii sau alte detalii.

Imagine
Dandu-si seama ca decretul lui Igor Dodon este lovit de nulitate, Vladislav Zara in slugarnicia lui si pentru a face pe plac stapanului “repara” el cu de la sine putere lacunele evidente ale decretului nr. 165 si semneaza un act in fals in numele Agentiei Servicii Publice, motiv pentru care i-am facut plangerea penala pe care o vedeti alaturat!

Imagine

In speranta ca aceasta plangere penala va ajunge in fata unui procuror care sa respecte si sa aplice legea, domnul Vladislav Zara ar trebui demis imediat in cazul in care nu ar avea bunul simt sa demisioneze, mai ales ca foarte curand, procurorii vor descoperi rolul pe care acesta l-a avut in “afacerea permiselor auto”, scandal izbucnit saptamana trecuta si din cate spun unii seful ASP Vladislav Zara ar fi primitun culioc de 500 de euro pentru fiecare permis auto eliberat in mod fraudulos! (conform DEX, ciuloc=spaga).”, a declarat acesta în cursul zilei de joi. 

Maia Sandu îi dă dreptate: „Decretul nu are puterea lucrului decis” 

Imagine
„Dragi romani si stimati cetateni ai Republicii Moldova,
Iata dovada ca eu sunt in continuare cetatean al Republicii Moldova pana la o decizie finala a unei instante de judecata.
Aveti aici raspunsul pe care l-am primit de la Aparatul Presedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care confirma cee ace eu si avocatii mei am sustinut mereu, aceea ca decretul emis de Igor Dodon nu are “puterea lucrului decis”!
Chiar daca drumul pe care il am de parcurs e lung si anevoios fiind dupa cum stiti plin de obstacole inventate si ticluite de grupul de crima organizata condus de Igor Dodon, mai devreme sau mai tarziu, adevarul invinge intotdeauna!”, a declarat Rizea.

Spovedania lui Rizea 

Cristian Rizea a publicat o carte plină cu dezvăluiri incendiare despre viețile multor milionari de carton, despre politicieni care s-au îmbogățit din banul public, cat si despre metodele prin care acționează statul paralel. 
Rizea a susținut o serie de interviuri exclusive în emisiunea „Culisele statului paralel”, la Realitatea Plus, prezentată de Anca Alexandrescu în care a povestit cum se devalizează banul public la nivel înalt, pană în momentul în care a fost arestat.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentPSD cere mărirea alocațiilor și îl dă exemplu pe Vlad Voiculescu ca al risipitor al banului public
Articolul următorEcaterina Andronescu, despre Învățămant în pandemie. 63% dintre elevi nu au acces la școala online