“Ministerul Sănătății a primit ultimele liste finale cu personalul din linia întâi care beneficiază de acest stimulent inclusiv vineri, în 15 mai. Ne-am confruntat cu multe reveniri sau, în unele cazuri, într-o primă fază chiar cu reticența managementului unităților de asumare a acestor liste. Eu sper ca acum lucrurile să fie clare și fondurile pentru luna mai să poată ajunge mai repede la oamenii care au muncit din greu perioada aceasta și care merită din plin această recunoaștere a efortului depus în beneficiul pacienților. Am cerut ca plățile să fie realizate cât mai rapid, în următoarea perioadă”, a declarat, azi, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Această declarație vine după ce, duminică, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, l-a acuzat pe Nelu Tătaru. ministrul Sănătății, că a mințit atunci când a afirmat că medicii şi celelalte cadre medicale, cărora li s-a promis o bonificaţie de 2.500 de lei pentru că se află în prima linie a luptei cu COVID-19, au prmit sumele cuvenite. Romașcanu a relatat ce demersuri a făcut PSD ca să afle care e situația medicilor și să ia o poziție care să grăbească lucrurile. 

„Am cerut tuturor Consiliilor Judeţene conduse de reprezentanţi ai PSD să ne spună dacă au trimis aceste solicitări. Până astăzi, am primit 21 de confirmări din cele 28 de Consilii judeţene pe care PSD le coordonează. Nu mă îndoiesc că toţi au trimis. Deci, domnule ministru Tătaru, mai atent în informaţiile din spaţiul public pentru că până la urmă cei care pierd sunt cei care luptă cu adevărat împotriva acestui virus ucigaş!”, a mai spus Lucian Romaşcanu

Ministerul Sănătății a anunțat acum că a finalizat documentația pentru acordarea stimulentului de risc de care beneficiază ă personalul implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID- 19, conform OUG 43/2020. Astfel, 44.074 de angajați din sistem vor primi stimulentul de risc, în valoare de 2.500 lei.

Prin urmare, pentru luna aprilie, 14.355 de persoane din cadrul unităților de primiri urgențe, serviciilor de ambulanță, direcțiilor de sănătate publică, dar și rezidenți vor beneficia de o suplimentare a veniturilor cu 2.500 de lei brut. Sumele vor fi alocate de la bugetul de stat, pentru ca unitățile să poată efectua cât mai rapid plățile. Acești bani urmează să fie recuperați ulterior printr-un proiect finanțat din fonduri UE.

În plus, alte 29.719 de persoane din spitale, centre de dializă, laboratoare, unități sanitare de urgență și de transport sanitar aflate în contract direct cu casele de asigurări de sănătate vor primi stimulentul de risc aferent lunii aprilie din Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Și acești bani urmează să fie recuperați în cadrul proiectului cu finanțare europeană.

Articolul precedentPrimarul PSD din Zalău și propriile măsuri de susţinere a populației și a mediului de afaceri
Articolul următorSondaj CURS / PSD se apropie de PNL. Iohannis, în scădere