Nesimțiții care ne conduc sunt tocmai cei care acuză. Ne omoară în spitale, ne lasă să ardem ca șobolanii și ne fac autopsia înainte să ne dăm ultima suflare.
Cu cât tupeu vin în haită să constate dezastrul propriului mandat și să arate cu degetul vinovați, de parca ar fi la lupte dintre gladiatori!
Seful statului constată și se revoltă în fața “statului eșuat”. Nu  tocmai Klaus Iohannis reprezintă statul român? Nu Klaus Iohannis veghează la buna lui funcționare, potrivit Constituției pe care pare  că o ține în mână doar în căutarea unui nou articol pe care să-l încalce. 
Florin Cîțu constată că spitalele nu s-au pregătit pentru valul 4 al pandemiei. N-au fost pregătite de veșnicul Arafat? N-au fost pregătite de miniștrii rezistenți la orice durere a oamenilor? Nu cumva primul demis pe lista premierului Cîțu ar trebui sa fie chiar șeful de la Palatul Victoria? Cine spunea că trebuie să răspundă? La 9 luni de mandat, pe parcursul căruia s-a produs și tragedia de la Balș, ce a făcut efectiv premierul pentru siguranța în spitalele din România?
Ne livrează câțiva mici vinovați și gata! Și-au făcut treaba!
Domnul președinte este resemnat. Premierul face pe inchizitorul. România e un stat eșuat, domnule președinte, Klaus Iohannis? Vă dați seama că acest ghinion s-a petrecut exact în timpul celui de-al doilea mandat în  România normală? Al 7lea an de mandat al domnului Klaus Iohannis! 
Comisia Europeană ne-a transmis condoleanțe. Doamna Ursula von der Leyen ar trebui să înalțe și o rugăciune de mulțumire. S-a întors teafără din Spitalul Universitar București! Vă mai amintiți priza atârnând din perete? La resemnare nu avem decât să răspundem cu furie. Până când?

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentPLAN ROȘU la Constanța. Incendiu la Spitalul de Boli Infecțioase
Articolul următorCulisele statului paralel – Ludovic Orban, dezvăluiri incendiare: de ce l-a protejat pe Klaus Iohannis – duminică, ora 21:00