Dezvăluire în premiera la emisiunea Culisele Puterii de la Realitatea Plus. Consultantul politic, Miron Mitrea, a arătat că în 2009, la alegerile prezidențiale, dln sufrageria lui Gabriel Oprea s a dat semnalul pentru reglarea rezultatului alegerilor printr o mobilizare în circumscripțiile de la Paris și din Los Angeles. Mobilizarea din diasporă a fost determinată de estimarea cu circa o ora înainte de închiderea urnelor în țară ca era un minus de aproximativ 20 000 de voturi, din zona Botoșani-Suceava. În Franța s au mobilizat alegătorii în ultima ora de vot, dar nu s au făcut fraude. Dar Miron Mitrea a precizat că nu spune nimic despre ce s a întâmplat la urnele din SUA. “S a apăsat tare pe SUA, mai ales coasta de vest care închide la 12 ore după noi”, a precizat invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii. 
Acolo s a decis al doilea mandat al lui Traian Băsescu. In alta ordine de idei, exclamatia lui Victor Ponta că “sistemul lor a fost mai bun” nu este decât o exclamație mincinoasă pentru ca sistemul lui Ponta era același cu sistemul lui Traian Băsescu.
Realizatorul emisiunii Culisele Puterii, Iulian Leca, a anunțat ca va urma un interviu cu proprietarul sufrageriei în care s a decis soarta prezidentialelor. Odată cu Gabriel Oprea în redacția Realitatea Plus a apărut și teza de doctorat a lui Florian Coldea, al cărei coordonator este chiar generalul Gabriel Oprea. “Noi vom constata mâine seară dacă Gabriel Oprea a rămas în sistem și este în continuare folosit și i pune pe cei din sufragerie într o lumina favorabilă, iar teza nefiind stampilată, semnată , sa pună cu torul și cu totul alta lucrare. Oricum știam toți că fiind îndrumător are o copie. Nu cred ca el va face jocul acesta. Oamenii câteodată îmbătrânesc frumos, alteori nu. Gabriel Oprea pe care l cunosc eu nu ar face un asemenea joc. Însă Gabriel Oprea care a trecut prin experiente personale extrem de dure s ar putea sa fie mai moale decât ne așteptăm și începând de mâine sa ne tina de povesti, sa nu ne spună adevărul”, a comentat Miron Mitrea interviul care urmează cu fostul ministru al Apărării și al Internelor.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentRealitatea Plus a reușit să intre în sufrageria lui Gabriel Oprea – Interviu-maraton
Articolul următorUSRPLUS vrea sa rupă și din dreapta, și din stânga