Dâmbovița are de vineri, 25 iunie, un Plan Județean de Dezvoltare Locală activ. Președintele CJ Dâmbovița, social democratul Corneliu Ștefan, a anunțat demararea programului cu care a câștigat alegerile locale și semnarea contractelor de parteneriat al CJ cu consiliile locale din 21 de unități administrativ teritoriale, pentru  30 de proiecte de lucrări publice. Sunt proiecte cofinanțate de Consiliu Județean pentru construcția de dispensare sătești, săli de sport, lucrări de apă și canal, construcție sau modernizare de drumuri și poduri sau colectarea apei, integrate într – un proiect unitar și coerent de modernizare a județului. Valoarea totala a proiectelor depuse de primarii depășește 66 de milioane de lei, la care Consiliul Județean contribuie cu aproape 30 de milioane de lei. 
De menționat că președintele Consiliului Județean Dâmbovița a câștigat alegerile locale cu un master plan pe 10 ani de dezvoltare integrata a județului, din care face parte și PJDL, ca proiect asumat în cpania electorală.
Corneliu Ștefan a dat asigurări ca Programul Județean de Dezvoltare Locală se adresează tuturor primăriilor, indiferent de culoarea politică, iar în  PSD  administratia înseamnă munca de echipă, dialog și colaborare, fără de care nu poate exista viziune și dezvoltare durabilă.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentPSD, în ofensivă europeană
Articolul următorMoțiunea de cenzură văzută de la Berlin