Presedintele Camerei Deputatilor, Marcel Ciolacu, și președintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, au depus câte un proiect de hotarare de modificarea a Regulamentelor celor doua Camere, prin care proiectele legislative care încalcă  caracterul național, unitar, independent și indivizibil al statului roman nu mai pot intra în dezbaterea parlamentara. Initiativa referitoare la respectarea Constituție României a fost anunțată de președintele PSD, Marcel Ciolacu, la dezbaterea în Camera Deputatilor a proiectului UDMR de modificare a Codului Administrativ.  Propunerea UDMR fusese adoptata tacit de Senat și a provocat emoții puternice pe teme etnice si naționaliste, după ce însuși președintele României a vorbit despre trădare și acțiuni ostile statului roman. Într o declarație oficiala de la cea mai înaltă tribuna, presedintele Klaus Iohannis l a acuzat pe liderul PSD, Marcel Ciolacu, ca vrea sa dea Ardealul ungurilor, în baza unor promisiuni făcute de premierul de la Budapesta, Victor Orban. Ecourile declarațiilor prezidențiale tulbura și astăzi clasa politica, presa, serviciile de informații, minoritatea maghiara și au ajuns pana la Bruxelles .  Ele au pornit de la o alta inițiativa legislativa autonomista privind înființarea Tinutului Secuiesc. Ambele proiecte, deși respinse de o larga majoritate parlamentara, au provocat dispute puternice, specifice anilor 90. Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune ca ele generează tensiune, neîncredere și chiar ură interetnica în societatea românească și afectează grav climatul social și politic. Initiativa anunțată se dorește o soluție prin care sa se blocheze folosirea sensibilitățile etnice în scopuri politicianiste. Din 2004, proiecte privind autonomia pe criterii etnice au fost periodic depuse în Senat și Camera Deputatilor, doar pentru a provoca dezbatere și fără șanse de adoptare.

Articolul precedentPNL îngroapă economia României
Articolul următorAmenzile pe situaţia de urgenţă vor fi anulate. Dar nu toate