Foarte instructivă lectura unor texte peste care timpul așează propria lumină! Un astfel de exemplu este fragmentul de mai jos publicat de profesorul Vasile Dâncu în urma cu 14 ani. Scrierea ne arată că problemele României sunt vechi, bine cunoscute celor responsabili să schimbe soarta româniilor, dar mai puțin atractive din punct de vedere sociologic decât tema înfrângerii rezistenței indivizilor la impunerea unor “tratamente”

România – spitalul de urgență

De multe ori țara noastră pare asemenea unui spital. Metafora spitalului ne poate ajuta să înțelegem unele procese speciale, care, altfel, ne scapă sau sunt atât de evidente încât pare o banalitate să le mai discutăm. La internare, bolnavii sunt deposedați de lucruri personale pentru a fi eliminate rezistențele identității lor. Și România este deposedată de resursele care ar putea să o facă să nu accepte unele pilule amare din tratamentul de integrare. PETROM, BCR, va urma Loteria, imprimeriile și multe altele. Uneori, bolnavii nu au voie să păstreze nici banii la ei, ca să nu caute surse de aprovizionare alternative. Ca și soldatul ras în cap  care nu se mai recunoaște în oglindă, în prima zi, și o țară dependenta de gaz, petrol, electricitate, mâncare etc. devine mult mai docilă, ia medicamentele la timp și ascultă de sfatul medicului.
De 15 ani, ca și într un spital de Urgență, în România se acționează în funcție de crize. Se așteaptă sa moară copii de pojar pentru a se face deparazitare generală și vaccinări. Nici vorba de strategii de sănătate publică, acestea nu se fac în spitale. Se acționează doar când se aude salvarea. Se dărâmă munții peste șosele și atunci ministrul de resort apare la fața locului pentru a dinamita stânca. Vin apele peste tară și primul ministru apare după două săptămâni.
Uneori suntem în carantină. Avem gripă aviară și nu numai. Nu avem voie sa călătorim în străinătate.

Vasile Sebastian Dâncu – POLITICA INUTILA
text datat 6 ianuarie 2006

Vasile Sebastian Dâncu are 20 de ani de cariera politica din 30 de ani de politica post decembrista. În 31 iulie 2020 a fost reinscaunat sa reformeze PSD. Va veni vreodată timpul și pentru România?

Articolul precedentLUNGA VARA FIERBINTE?
Articolul următor100% TU DECIZI! Marian Pavel, baronul cu succes la păcănele. Cina cea de taină cu afaceriștii