Ar fi bine ca premierul, Nicolae Ciucă, să se implice și să trimită Corpul de Control pentru a ancheta cum a decurs lucrarea la podul care s-a surpat în Neamț. Sugestia vine de la consultantul politic, Miron Mitrea, care constată  deprofesionalizarea la mai multe nivele de responsabilitate. Invitatul permanent al emisiunii Culisele Puterii de la Realitatea Plus avertizează că sunt zeci de poduri periculoase și trebuie să  înțeleagă fiecare ce are de făcut și ce responsabilitate poartă. “Numai Dumnezeu face ca să nu se întâmple momentul acela de presiune și de vibrații care să le rupă. E un noroc că nu se întâmplă”, este un avertisment sumbru că trebuie căutat cu luare-aminte cum am ajuns în aceasta situație. “Toată lumea se spală pe mâini și toată lumea are de dat răspunsuri: consiliul județean, proiectantul, experții din consiliul județean,, direcția de resort, Inspecția de stat în construcții, a făcut sau nu inspecții etc. Nu vreau ca toți responsabilii să scape dând vina pe unul singur, chiar dacă acesta este Ionel Arsene care mi-e profund antipatic. Putem să analizăm ca nu cumva el să fi angajat pe la departamentele de specialitate, în funcții tehnice, oameni care habar nu au, cum am văzut în pandemie, tot felul de domnișoare fără legătură cu sănătatea publică”, a arătat Miron Mitrea și a explicat că orice constructor are obligația de a semnala problemele de proiectare, iar modernizarea unui pod nu înseamnă în niciun caz cosmetizarea lui.
În altă ordine de idei, consultantul politic a explicat  că este o practică să se dea în folosință o lucrare cât mai urgent, inainte de finalizare și de recepția finală, fără repercusiuni în ceea ce privește siguranța transporturilor.

Sursa: Realitatea Din PSD