Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, la Bruxelles, despre românii din Gaza, că există un contact permanent în celula de criză de la Ministerul de Externe şi că se încearcă acest coridor umanitar astfel încât populaţia să fie direcţionată către Sudul Fâşiei Gaza, să fie ferită cât mai mult. 

”Există un contact permanent în celula de criză de la Ministerul de externe şi încercăm, la fel ca şi celelalte state, a fost una dintre discuţiile avute, sunt peste 3000 de cetăţeni străini cu dublă cetăţenie în Fâşia Gaza, aţi văzut că se încearcă acest coridor umanitar astfel încât populaţia să fie direcţionată către Sudul Fâşiei Gaza, să fie ferită cât mai mult”, a declarat premierul.

Marcel Ciolacu a mai spus: ”Vedem că lucrurile au intrat într-o într-o dinamică accelerată şi au intrat într-o zonă de negocieri dar haideţi să fim corecţi, terorişti din organizaţia Hamas folosesc aceşti oameni ca şi scut uman, ca şi monedă de schimb”.

”Nu poţi să negociezi cu Hamas cât timp ai ostatici, de aceea aici a intervenit şi primul ministru Pedro Sanchez, considerăm că negocierile trebuie duse cu adevăraţii reprezentanţi ai palestinienilor, nu cu organizaţie teroristă”, a subliniat şeful Executivului.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMarcel Ciolacu: În acest moment, fără excepţie, toţi liderii social-democraţi consideră că România şi Bulgaria sunt îndreptăţite să facă parte din Schengen
Articolul următorMarcel Ciolacu, prea bine!