Delegația PSD la Parlamentul European  critică în termeni foarte duri implicarea instituțiilor statului in alegerile interne din PNL din partea premierului, Florin Cîțu. Este un atentat la libertate și democrație și este regretabil cum șeful Executivului continuă seria discriminărilor dintre români. După vaccinați și nevaccinați, bogați și săraci, acum Prim-ministrul împarte presa în presa bună și presa rea și dă o lovitură serioasă libertății presei și principiilor democratice și dovedește că vrea eliminarea oricărei forme de Opoziție.
“Solicităm Prim-ministrului României să renunțe la haina care, în mod evident, îi este prea mare, să își achiziționeze un sediu propriu de campanie, Guvernul fiind al României și nu al candidaților vremelnici la o funcție sau alta și să lase această țară, deocamdată neguvernată, pe mâna unui om dedicat agendei populației și nu a celei de partid”, se arată în comunicatul delegației social democrate din Parlamentul European. 
Strategia de comunicare dovedita a fi fost redactată în cadrul Cancelariei Guvernului este considerată un nou abuz din seria atentatelor la adresa statului de drept, în care se înscrie și tentativa eșuată de schimbare a Avocatului Poporului.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentUSRPLUS luptă doar împotriva penalilor definitivi și a limbii române
Articolul următorPSD propune o lege de interzicere a tăierii pădurilor, timp de zece ani