Premierul Ciolacu a avut o primă reacție în cazul ambasadorului român în SUA, Andrei Muraru, care  a afirmat că a fost exclus de la întâlnirile politice pe care Marcel Ciolacu le va avea peste ocean. 

„Este un personaj care a fost depășit de calitatea diplomatică. Nu vreau să vorbesc despre toată diplomația română acum, care își face treaba, pentru un domn care a avut prea multe emoții. Atunci când urci etape și le sari, ajungi să te faci de râs”, a declarat Marcel Ciolacu. 

Este scandal la nivel înalt după ce ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a afirmat că a fost exclus de la întâlnirile politice pe care Marcel Ciolacu le va avea peste ocean. Premierul a declarat că l-ar fi rechemat la post pe Muraru, dacă această decizie ar fi ținut de el și că „lipsa de anvergură” şi reacţia „emoţională” nu îl califică pe Muraru pentru a fi ambasador.

„Nu am avut nicio discuţie cu domnul ambasador şi cred că o perioadă mai lungă de timp nu o să avem discuţii. În primul rând, eu am venit aici însoţit de ministrul de Externe, este reprezentanta de vârf a diplomației române, nu apucasem să avem discuţiile aplicate cum vor fi reprezentările în ziua următoare de aceea am şi spus că, uneori e bine să ai răbdare. Totuşi, lipsa de anvergură a domnului ambasador şi o reacţie până la urmă cred că emoţională a domniei sale nu l-a calificat pentru a fi ambasador”, a mai spus premierul. 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMarcel Ciolacu, întâlnire cu șefii Google – Discuții despre investiții majore în digitalizare
Articolul următorCiolacu despre Schengen: „Nu puteam forța aderarea pe ordinea de zi a Consiliului JAI pentru un vot pe care oricum îl știam”