Corneliu Ștefan, singurul președinte de Consiliu Județean care și-a lansat, încă de anul trecut: Programul Județean de Dezvoltare Locală, vine cu explicații.

“De finanțări vor beneficia toate localitățile, indiferent de rangul acestora”, asigură liderul PSD Dâmbovița.

“Fie că vorbim de comune, orașe sau municipii, toate pot depune cereri de finațare, dar, un aspect foarte important de care trebuie ținut cont, Consiliul Județean Dâmbovița susține maximum 50% din valoarea totală a proiectului, solicitantul urmând să contribuie, la rândul său, cu cel puțin jumătate din suma necesară implementării acestuia”, a mai precizat Ștefan.

“Vreau, în primul rând, să diminuăm diferențele dintre mediul rural şi cel urban în ceea ce privește calitatea vieții, iar PJDL va avea un rol major în acest sens”, a conchis președintele CJ Dâmbovița.

 

Articolul precedentO nouă MOȚIUNE împotriva ministrului Sănătății: Social-democrații sunt nemulțumiți de prestația lui Voiculescu
Articolul următorLaura Codruța Kovesi, dosar european pe numele lui Lucian Isar, de la BERD