Preşedintele PSD Olt, Marius Oprescu, a declarat joi că există posibilitatea ca atât prefectul cât şi cei doi subprefecţi să fie numiţi din rândul social-democraţilor, în condiţiile în care PNL insistă ca acest lucru să se întâmplă în judeţele din Ardeal.

Marius Oprescu a explicat că PSD nu-şi doreşte acest deznodământ al negocierilor, însă îl va accepta şi va lua întreaga conducere a prefecturilor, în judeţele din bazinul electora al social-democraţilor.

„Sunt discuţii la Bucureşti, încă nu s-a închis negocierea în ceea ce priveşte funcţiile de prefecţi şi subprefecţi. Există şanse mari ca, dacă PNL insistă să ia în Ardeal atât prefectul cât şi subprefecţii, şi judeţele din bazinul electoral al PSD să primească acelaşi lucru, adică şi prefecţii şi subprefecţii. Nu s-au terminat negocierile, dar sunt şanse mari să se întâmple acest lucru. Nu ne dorim acest  lucru, nu ne dorim să luăm toate funcţiile, ştiţi foarte bine că eu am fost adeptul democraţiei şi împărţirii puterii în societate. Dar, dacă PNL susţine în continuare acest lucru, ca să deblocăm situaţia, va trebui să acceptăm şi e posibil să ajungem în acest punct”, a declarat Oprescu.

El a confirmat că numirile la conducerea prefecturilor ar putea fi făcute, chiar săptămâna viitoare.

„E posibil să avem numirile şi săptămâna viitoare. Atunci când lucrurile se vor definitiva, fiecare partid vine cu propunerile, oamenii sunt verificaţi şi dacă totul este în regulă, foarte repede se poate emite ordinul de numire. Partidul Social Democrat are tot timpul o rezervă de cadre bună. Bineînţeles că vom fi în stare să facem aceste numiri. Avem şi noi viziunea noastră, avem strategia noastră, ne vom strânge cu colegii şi vom stabili ce avem de făcut”, a conchis Oprescu.

În prezent, prefect de Olt este Florin Homorean (PNL), iar subprefect este Ana Maria Ciauşu (PNL), al doilea post de subprefect fiind vacant.

Sursa: Realitatea de Olt

Articolul precedentCodrin Ștefănescu susține că în scandalul între Irina Tănase și Liviu Dragnea sunt multe știri false
Articolul următorFirea: Responsabilitatea de a ne opune oricărei violenţe sau hărţuiri la adresa femeilor şi fetelor ne revine tuturor