Alegerile de la București sunt definitorii pentru politica românească. Repoziționarea trupelor are drept câmp de bătălie Capitala și liniile de confruntare apărute una câte una arata ca alianțele conjuncturale și conflictele înăbușite de interese de moment ajung la scadenta când te aștepți mai puțin. 
În continuare, avem o stângă asumata și concentrata într un partid ceea ce da o linie de acțiune, o minima coerență gestionarii politice. PSD rămâne PSD chiar dacă a mai pierdut din electorat și din anvergură. Face ceea ce este de așteptat sa facă un partid politic în pragul o doua examene importante. Marcel Ciolacu a venit cu un program politic limpede, pragmatic, adecvat noilor realități mișcătoare și, ceea ce este mai important, axat pe acțiunea politică și zgârcit cu cuvintele mari și prezentări de operetă. Un program căruia reacția fostului premier, Adrian Năstase, i a conferit o dimensiune istorică. În politică nu contează originalitatea, ci capacitatea de a vorbi pe limba fiecăruia astfel încât până la ultimul membru sa existe sentimentul că obiectivele lui se regăsesc în programul PSD. Marea problema cu care se confrunta PSD este îngrijorarea în legătură cu asumarea publica a competiției pentru funcțiile de conducere. Susținută de Marcel Ciolacu, competiția internă se lovește de o inerție istorică și de limitările impuse de epidemie.
Cu toate frământările interne, PSD pare ca și vede clar interesul și se așează corect în poziția de start. Cu cine se lupta? Greu de răspuns pentru ca alternativă de dreapta este fărâmițată și blocată adeseori de polemici sociale. Degeaba martiriul asumat de PNL de a întra într o alianță defavorabila, dar care îl scutește de contestațiile celor cu care împarte imaginea de formațiune anti PSD. USR este departe de a se manifesta ca un partid politic și rămâne tributar dezbaterilor de pe rețelele de socializare, precis în ceea ce privește demolarea statuilor, haotic în orice situație de preluare a deciziei efective. Pare ca USR produce furtuni imunitare în organismul gazdă și devine din ce în ce mai discutabil dacă semnătura simbolica a lui Ludovic Orban este pentru un pol al dreptei. Pentru că aglutinarea unei particule haotice presupune coeziune internă altfel organismul gazdă se lasă antrenat de mișcările externe. 
Mișcări externe induse și de Traian Băsescu. Obișnuit sa lupte “singur impotri a tuturor, Traian Băsescu da randament maxim când este izolat și marginalizat. Iar cum politica nu sta niciodată la voia hazardului, devine din ce în ce mai evident ca reactivarea lui Băsescu în paralel cu scandalul Constanda nu sunt decât pure coincidente. Coincidente care redesteaptă componenta democrată a liberalilor lui Ludovic Orban. Alianțele și fuziunile în baza unor calcule exclusiv electorale, ba cu PD, ba cu PSD au generat curente interne care persista și astăzi. De la Alianta DA la Uniunea Social Liberală și apoi în familia popularilor europeni, liberalii s au trezit într un costum pestriț care nu e nici frac, nici salopeta. Nu sunt nici aristocrați, nici proletari răzvrătiți, ci populații amestecate care își caută fiecare cea mai buna soluție de poziționare. In competiția pentru București am putea sa asistam la lămurirea conflictelor tenebroase de la instalarea lui Traian Băsescu în fruntea statului, când principalul partener al fostului președinte a fost pentru 3 ani, Călin Popescu Tăriceanu. Nu întâmplător cel din urma a întrat în cursa pentru Capitală abia după ce Traian Băsescu a dat semnale ferme ca ia în serios Bucureștiul. Cat de serios se va dovedi în cele din urmă Traian Băsescu, istoria sa personala arata ca de obicei face exact ce se jura ca nu face, asa ca în ciuda valurilor provocate este posibil ca ruta de navigație sa fie doar într o sticla- suvenir. Dar dreapta politica, asa cum și o reprezinta electoratul este foarte pestriță și împrăștiatâ și fără sa si consume conflictele înghetate nu va ajunge la unitatea mult dorită. Or, tocmai reîntoarcerea pe scena a vechilor combatanți, asa cum răufăcătorii se întorc întotdeauna la locul faptei, ar putea sa ridice voalul a cel puțin 15 ani de aranjamente și complicități interpartinice, din care cine vrea sa tragă învățăminte are ce învăța pentru viitor.