Bătăliile politice nu se mai poartă la București. Competiția politică se duce la Bruxelles. E competiție mare, dar puține soluții de grup. Iar în România nu trebuie decât să vorbească cineva cu poporul și să-l mai țină ocupat și optimist să nu-și verse furia în stradă. Căci, a început să se vadă din ce în ce mai bine că economia de piață nu este piață liberă, bursa nu e Bursă și democrația rezistă doar câtă vreme fiecare are porția sa la masă. De aici încolo, comunicatorii, doar cu mandat de la șefi, ne spun ce trebuie să auzim cât să nu sară tabloul electric în aer. În schimb, începem să înțelegem din ce în ce mai bine, de ce înalții oficiali ai Comisiei Europene se numesc comisari. Didier Reynders, comisarul pentru Justiție a confirmat solicitarea adresată autorităților române de a aștepta avizul Comisiei de la Veneția înainte de a adopta legile Justiției. Pare că nicio formațiune politică, cu excepția USR ului lui Cristian Ghinea, nu înțelege principiile de drept ale Europei progresiste. Care domnul Cristian Ghinea, puțin șomer politic, este acum preocupat să scoată serviciile secrete de peste tot. Din politica, din presă, din justiție. Mai ales din Justiție, unde același domn Ghinea ne explica ceva ani în urmă de ce iubește DNA, iar doamna Alina Mungiu Pippidi ne indica filiera pe care a ajuns să-l iubească. Acum, problema sociologică este dacă dintr-o țară scoți serviciile secrete cine mai scoate agenții străini din acele structuri, că prin lege nu-i putem scoate decât pe ai noștri, nu pe acoperiții altora. Și par a fi chiar ruși, ceea ce nu este deloc liniștitor.
Dar ofensiva fostului domn Ghinea vine acum, când tancul domnului Ciucă s-a inămolit în în tot felul de plase politice și daruri de nuntă și nici partenerii de la PSD nu se simt confortabil. Semnalul cel mai prost vine de pe podul de la Brăila care mai are de așteptat.
Că e un moment de cotitură se vede din deplasarea în Japonia a șefilor guvernării și Coaliției naționale. Țara Soarelui răsare e speranța că am putea găsi bani și tehnologie eficientă în actualul seism energetic și tarifun economic. În 2018, premierul Japoniei nu a mai apucat să-l vadă pe brăileanul Mihai Tudose. Acum Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu se duc în Japonia, la ceremoniile de înmormântare ale fostului premier, Shinzo Abe. Trebuie să recunoaștem sufletul poporului român, mai atent cu cei plecați dintre noi decât cu cel de lângă noi. Și în ciuda criticilor adeseori întemeiate la adresa premierului Nicolae Ciucă e de meditat la proverbul japonez că “nimeni nu se împiedică stând întins în pat”. Și în guvernările anterioare am avut premieri care au vorbit cu mult, mult mai bine, nu au riscat nici măcar o dată să se împiedice și am ajuns unde am ajuns. E adevărat că l-am avut și pe domnul Florin Cîțu, drept excepția care confirmă regula.
Să ne bucurăm ca Nicole Ciucă și Marcel Ciolacu nu sunt prea abili în a minți frumos și să sperăm că, potrivit legii compensării, tac și fac.
Cine dorește cu tărie să se ridice va găsi o modalitate de a construi o scară.
Sursa: Realitatea Din PSD