Marcel Ciolacu a promis, joi, la începutul ședinței de Guvern, că rezolvă problemele protestatarilor.

„Așa cum am promis, aprobăm astăzi un prim pachet de măsuri convenite împreună cu fermierii și transportatorii. Am discutat și cu micii fermieri și transportatori aflați în stradă, și cu marile asociații de profil. Este clar că protestele au fost îndreptățite! Iar deciziile pe care le adoptăm confirmă că mare parte din cerințele lor sunt absolut legitime. Asta le-am promis oamenilor, iar eu și acest Guvern ne ținem de cuvânt!”, a spus Marcel Ciolacu.

„Astfel, în privința fermierilor, avem mai multe proiecte. Acordăm un sprijin direct de 100 de euro la hectar cultivatorilor din sectorul vegetal, pentru a compensa pierderile suferite din cauza războiului din Ucraina, la culturile înființate în toamna lui 2022. Compensația pe fiecare întreprindere agricolă nu poate depăși 280.000 de euro. Estimăm peste 162.000 de beneficiari și un efort bugetar de aproape 250 de milioane de euro, sumă deja bugetată. Fermierii noștri merită din plin această compensație! În plus, mi s-a părut de bun simț și cererea de echivalare a permisului auto la categoriile B și B1 pentru a conduce tractoare, așa că o vom legifera azi.

Totodată, rezolvăm și problema utilajelor agricole, extinzând excepțiile de la înmatriculare și inspecție tehnică periodică la categoria vehiculelor lente. De asemenea, RAR va putea efectua ITP-ul la vehicole agricole sau forestiere cu laboratoare mobile chiar la sediul fermelor. Rezonabil este să nu-l pui pe fermier să-și ia utilajele din câmp sau pădure și să meargă la RAR, ci să fie exact invers.

Mai avem în primă lectură o măsură importantă: amânarea cu caracter temporar a ratelor la creditele producătorilor agricoli afectați de seceta din 2023.

Sprijin total măsura și știu că se lucrează susținut, atât cu Banca Națională, cât și cu întreg sistemul bancar și Consiliul Concurenței, pentru a găsi cele mai potrivite formule tehnice. Sunt convins că finalizăm repede și această schemă de ajutor pentru fermierii afectați!”, a mai spus premierul, joi, la începutul ședinței de Guven.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPSD a retractat! Clubul de Presă salută decizia lui Marcel Ciolacu de a ridica embargoul asupra Realitatea PLUS și solicită o întâlnire de lucru
Articolul următorGabriela Firea: „Munca echipei social-democrate dă roade. Primele troleibuze noi ajung în București!”