Ordonanța de Urgență a Guvernului pentru reducerea cheltuielilor bugetare va fi făcută publică săptămâna viitoare. Marcel Ciolacu a confirmat eliminarea unor facilități. OUG este menită „să pună top risipei”, afirmă premierul.

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că săptămâna viitoare, „până joi”, va fi publicat proiectul de OUG privind reducerea cheltuielilor bugetare.

„A doua OUG e pentru venituri mai mari din colectare. Așteptăm și de la ANAF o analiză. E o scădere de venituri și din cauza scăderii consumului. Dar pot să vă spun că nu vom intra nici în criză, nici în recesiune. România va avea până la sfârșitul anului o creștere economică”, a spus Marcel Ciolacu.

Premierul a anunțat și eliminarea unor facilități, fără să precizeze la care facilități sunt vizate, însă el a fost întrebat despre facilitățile fiscale acordate sectorului IT.

„Există măsuri și perioade în care statul își permite să vină cu anumite facilități, dar și perioade în care statul nu își permite. Nu vor fi tăieri de facilități care vor duce la micșorări de salarii. În acele cazuri se mărește salariul minim, astfel încât să nu existe aceste peirderi. Înțeleg reacția celor care au beneficiat de aceste facilități. Nu sunt noi taxe, e o reașezare a climatului concurențial corect într-un stat”, a spus premierul.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentPensiile care se vor majora în curând! Anunțul Ministrului Muncii
Articolul următorCine-ți iese-n cale la drum de seară