Un ministru nu are voie să se plângă de nereguli în sistemul pe care îl păstorește. Ministrul trebuia să ia măsuri să nu fie nereguli pentru că el administrează. Avertismentul vine de la consultantul politic, Miron Mitrea, și o vizează pe ministrul Muncii, Raluca Turcan, revoltată ca în instante 70% dintre pensionari constată că li s-a  calculat greșit pensia. Miron Mitrea este primul oficial care recunoaște ca sistemul de pensii este încurajat de la vârf să funcționeze în dauna beneficiarilor. Fost lider sindical și ministru în Cabinetul Năstase, Miron Mitrea a povestit telespectatorilor Realitatea Plus, cum a vrut să-și treacă la vechime o perioada lucrata în grupa a doua de muncă și s-a lovit de condiționări birocratice aberante, iar funcționarul de la Casa de pensii l-a îndemnat să se adreseze instanței .Firma la care lucrase își încetase activitatea, erau probleme cu arhiva, chiar dacă dovada activității exista. Era vorba de doi ani, cât ar fi durat procesul, deci a renunțat să mai întreprindă ceva. Miron Mitrea a arătat ca funcționarii sunt speriați și determinați să aplice legea în defavoarea cetățenilor. Se cer adeverințe la adeverințe, iar cei din instituțiile de stat nu răspund personal pentru prejudiciul cauzat beneficiarilor. Ar fi treaba ministrului să constituie o structură care să fie sesizată și sâ ia decizii., chiar să revizuiască metodologia impusă chiar de minister.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentCulisele Puterii:Premierul greșește grav că se duce la Bruxelles să facă treaba subordonatilor!
Articolul următorMiron Mitrea: vânătoarea asigură sănătatea speciilor