In Statele Unite ale Americii este haos. Există tentația ca în tot ceea ce se întâmplă să mergem la temelia evenimentelor. Cine este în spate este automatismul de gândire al oricărei analize politice. Dar este foarte probabil să existe suprapuneri , devieri, evenimente în cascadă. Nu putem decât să vedem amploarea, aria de difuziune rapidă a evenimentelor și să vorbim din experiența proprie că doar rețelele sociale asigură o mobilizare la aceste dimensiuni planetare. Interesele generatoare aglutinează interese amorsate de context și complexul de manifestări își pierde transparența.

Indiferent de ce vor unii și alții, politica e activitatea maturității depline, în vreme ce protesatele de stradă au nevoie de impetuozitatea, inconștiența și curajul tinerilor. Pandemia doar a accelerat procese în desfășurare , cum ar fi delegitimarea politicienilor în democratie. În ciocnirea dintre lumea veche a adevărurilor aproximative și așteptările absolute nenegociabile nu există pace. Dar părinții ajunși la succes și recunoaștere socială dau piept cu copii pe care i-au crescut și în fața cărora poartă responsabilitatea deplină asupra modelelor de comportament transmise. 

Ultimii 30 de ani sunt anii generațiilor crescute fără reguli, fără limitări, fără pedepse. Încurajate să exploreze lumea simțual, să îndrăznească orice și să nu se teamă de nimic. Modelul educațional centrat pe copil, filosofii pedogogice construite în jurul libertătii absolute dusă până la limita tiraniei celor mici. Democrația educațională într-un univers non-valoric, amoral, în care diferența dintre bine și rău este singura pusă sub interdicție.

Generația 90 este debutul exploziei tehnologiei informațiilor, gadget urilor, ceea ce face ca cei mici să crească sub bombardamentul suprastimulării, stimuli vizuali, stimuli luminoși, stimuli acustici, o lume a impresiei, în dauna ideii, o lume a imaginii în dauna cuvântului, Un univers al mișcării, al dinamicii. Un univers al experienței inedite în dauna învățării lectiei răbdării de a ajunge de la nevoie, dorință, la scopuri, de a deprinde atingerea etapizată a țintelor propuse. Nu este cazul să insistăm în explicații savante. Cultura imaginii slăbește capacitatea de concentrare și capacitatea de analiză. Reacțiile sunt impulsive. Rezultatele sunt așteptate aici și acum. 

Societatea post modernă le-a oferit generațiilor de după căderea Zidului Berlinului libertatea de a scăpa de uniformă odată cu orice convenție, dar nu a avertizat cât costă produsele vestimentare pe piața liberă, cât sunt de ierarhizate posibilitățile de achiziție și cum ajung să ierarhizeze  oamenii în cele din urmă.

Rezistența la frustrare tinde spre zero.  Domină nevoia de senzații tari. 

La ce i-or chinuii la scoală pe copii ăștia cu atâta matematică? Răspunsul că dezvoltă și fixează gândirea, raționamentul, este greu de înțeles și…fiecare are dreptul la opinie. Astăzi produsele acestor teorii pedagogice își riscă viața pentru o etichetă publicitară fără nicio miză concretă.Acești oameni clocotesc, sunt furioși și nici școala, nici familia nu i-au învățat autocontrolul. Elitele euro-atlanticevorbesc mult de inteligența emoțională, dar materii ca psihologia sau sociologia sunt materii exclusiviste.

​Copii de azi își iau la rost părinții. I-au înșelat, le-au promis ceea ce nu puteau să le dea și i-au pus și să se bată între ei pentru ceea ce nu aveau.

​Copii de azi îmi amintesc de o zi însorită de decembrie. Strigam în piața orașului când s-a auzit un șuierat necunoscut până la acel moment…

​Tinere, în stradă întreabă-te dacă ești carne de tun sau agentul reformator!