Încotro vâslește PSD?

Marcel Ciolacu - PSD

Marcel Ciolacu zâmbește la camere cu o privire de Ginghis-Han, dar are vorba moale, moștenită de la Stefan cel Mare.
Sunt mulți observatori, dar mai ales colegi ai președintelui interimar al PSD care îl numesc ”un băiat”. Un băiat bun, un băiat de-al nostru, un băiat de gașcă. O tactică de minimalizare menită să-l împiedice să fie luat în serios și să reușească, dar care are drept efect pervers anestezierea potențialilor rivali și neatenția marilor jucători pe tabla puterii.
Dar aparențele sunt înșelătoare când faci analiza deciziilor luate în PSD. ”Știu că nu sunteți obișnuiți, a început democrația în PSD” a declarat președintele Marcel Ciolacu , la finalul Delegației Permanente anterioară deciziei Curții Constituționale. Afirmația nu face parte dintr-un joc. Este sinceră și e cheia câștigării treptate a partidului de către Marcel Ciolacu. A mizat pe conformismul și alinierea rapidă a colegilor săi și a mutat magistral: a propus competiția pe moțiuni unor persoane obișnuite cu unanimități rezultate din aranjamente de culise.
Democtația a pus stăpânire pe PSD. Deciziile nu sunt impuse. Oamenii sunt încurajați să se exprime, să se afirme, dar sunt greu de găsit politicieni care să-și riște viitorul după regulile concurenței libere. Rezultatul este că pentru conducerea interimară a partidului de Opoziție a ajuns lipsită de relevanță data Congresului PSD. Conducerea are conștiința responsabilității față de țară și este atentă la evoluția coronavirusului.
”Un panda, un băiat drăguț, simpatic,cu puțină barbă că e la modă acum , dar fără anvergură, fără capacitatea de a inventa un electorat pentru PSD” îl descria Stelian Tănase la o emisiune a lui Denise Rifai pe liderul PSD. Analistul liberal este neatent chiar la propriile spuse și neglijent cu simbolistica deosebită a ursului panda nu doar pentru China, ci pentru o lume întreagă.
Ursul Panda doar pentru copii și pentru turiști este un animal jucăuș. În istorie este un animal nobil, rar, iubit de toată lumea, simbol al prieteniei și al păcii. Va fi invincibil și puternic cum îl considerau vechii chinezi? Este o întrebare dificilă. Dar declarațiile politice și evenimemntele par să confirme calitățile atribuite de mitologia chineză: căci ursul Panda vede în întuneric și are puteri vindecătoare. Într-o declarație făcută în 24 februarie la TVR 1, Marcel Ciolacu se declară dispus să susțină un guvern condus de generalul de armată Nicolae Ciucă, din care să nu facă parte niciun liberal. Marchează această declarație sfârșitul războiului îndelungat al structurilor discrete cu PSD? Prea multe întrebări și nimic sigur în afara pozei bomba a lui Marcel Ciolacu alături de Victor Ponta , poza unei împăcări greu de înțeles , de digerat, de explicat, de decriptat.
La această oră zarurile sunt aruncate în PSD, partid cu un președinte non-conflictual, prudent și măsurat în vorbe și acțiuni politice. Marcel Ciolacu a reușit să anihileze curentul anti-PSD prin asumarea greșelilor, moderație și atitudinea cooperantă. Tirul prezidențial și liberal nu a încetat, dar îi este pusă serios la îndoială eficiența electorală. PNL și Ludovic Orban sunt într-o mare încurcătură, iar PSD a dovedit că avea planuri serios pregătite pentru orice posibilitate. PSD a intrat pe un trend favorabil, deocamdată modest, dar suficient cât să ne facă să realizăm că cei care muncesc, care trag la rame, sunt uneori cei care stabilesc direcția de deplasare.

Articolul precedentȘerban Nicolae, propus la șefia Senatului, agită apele în PSD. Marcel Ciolacu cere Comitet Executiv
Articolul următorÎnaintea Congresului din 29 februarie Dâmbovița dă semnalul pentru Ciolacu