Actualitate· 3 min citire

Codruț Sarafoleanu: poluarea înseamnă moarte

 Codruţ Sarafoleanu: poluarea înseamnă moarte

Codruţ Sarafoleanu: poluarea înseamnă moarte

Realitatea din PSD
Scris de Realitatea din PSD Publicat: 9 apr. 2020, 18:52

Prof. Dr. Codruț Sarafoleanu trage semnalul de alarmă:  poluarea înseamnă moarte

Prof. Dr. Codruț Sarafoleanu trage semnalul de alarmă:  poluarea înseamnă moarte. În îndelungata sa luptă cu rinitele, laringitele, Codruț Sarafoleanu a avut sute de pacienți, plini de bani. La aflarea veștilor necruțătoare, erau în stare să vândă tot. Dar era prea târziu. În materialul “semnal de alarmă”, strigătul său de disperare se îndreaptă și către colegii săi, din domeniul medical, care ard deșeurile biologice, scrie realitateadinpsd.net

“Oare plămânii noștri agresați de atâta poluare nu sunt mult mai sensibili la infecția cu CoVid-19?”, se întreabă profesorul Codruț Sarafoleanu, medic orelist, președintele Societății Naționale de Rinologie.

“Nu se discută decât despre pandemie. Parcă celelalte boli nu ar mai exista. Un flagel care ne ucide lent dar sigur este poluarea. Ca bucureștean am sperat ca lipsa traficului va aduce o ameliorare semnificativă a calității aerului. Industrie nu prea mai există, avioane nu prea mai zboară, mașinile nu mai circulă decât insignifiant comparativ cu vremurile de glorie ale poluării din București. Și cu toate acestea remarc în mod repetat în ultimile 3 săptămâni, zile cu vizibilitate redusă datorită prafului și fumului, un miros greu de stârvuri și resturi menajere și mai ales un fum înnecăcios. Culmea mai mult noaptea. Doar nu degeaba tot facem uz de o vreme de sintagma noaptea ca hoții. Îți pătrunde în casă chiar dacă ai geamurile închise și te sufocă la propriu. Cum s-a întâmplat în ultimile doua nopți”, mai spune profesorul.

Într-un apel disperat le cere factorilor de decizie: “Domnilor, poluarea înseamnă moarte. Lentă și chinuitoare. Prin boli grave respiratorii și oncologice. De care se moare anual și în România și în lume infinit mai mult decât de infecția cu CoVid-19. Afecțiunile ORL sunt determinate în mod cert și de poluare. Rinitele și rinosinuzitele, faringitele și laringitele dar mai ales cancerele de cap și gât au o relație directă cauză efect cu noxele inhalatorii. Despre cancerul pulmonar ce să mai vorbim. Bolile pulmonare cronice și cele cardiovasculare de asemenea.  Anumite tumori cerebrale și chiar afecțiuni ale aparatului reproducător sunt produse de poluare.

Codruț Sarafoleanu mai spune că a avut sute de pacienți cu probleme grave și cu mulți bani. “Am avut în față nenumărați pacienți cu confort financiar care au crezut că domniile lor nu se pot îmbolnăvi. Mai ales de boli grave și în special de cele oncologice. Și care la aflarea diagnosticului și mai ales a prognosticului erau dispuși să dea toți banii din conturi pentru sănătatea lor. Din păcate pentru unii a fost foarte târziu. Dar au trecut la cele veșnice bogați și îndestulați. Fericiți că în aventura efemeră numită viață s-au uitat adesea de sus la alții. La fel cum probabil se uită și acum. Doar ca din altă dimensiune…”, spune sec Sarafoleanu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate