Marian Neacșu, între Ministerul de Interne și Curtea de Conturi: „Mă voi gândi foarte serios”

Marian Neacșu

Marian Neacșu

Scris de Daniel Onescu Publicat: 20 oct. 2026, 09:11

Marian Neacșu, propus ministru al Afacerilor Interne, a declarat luni că deocamdată preferă funcția de ministru, în care spune că își va face datoria „foarte bine”. Neacșu spune însă că se va gândi foarte serios dacă va avea ocazia să preia conducerea Curții de Conturi.

Marian Neacșu a fost întrebat dacă a ieșit din calculele pentru șefia Curții de Conturi în momentul în care a acceptat să preia funcția de ministru de Interne.

'Nu știm când vor avea loc procedurile pentru desemnarea șefiei Curții de Conturi. Pot să vă spun că îmi voi face foarte serios, cum am făcut peste tot, treaba aici, la Ministerul de Interne și în măsura în care se va ivi vreo oportunitate și se poate ca să se ivească începerea procedurilor pentru obținerea președinției Curții de Conturi mă gândesc în mod foarte serios', a spus acesta la Palatul Parlamentului.

El a fost întrebat, de asemenea, dacă ar fi preferat mai degrabă funcția de președinte al Curții de Conturi decât pe cea de ministru de Interne.

'Nu. Deocamdată prefer funcția de ministru de Interne și am să-mi fac datoria foarte bine', a susținut Neacșu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala