Febra alegerilor a cuprins mapamondul. În varianta anacronică a actorilor statali cu aspirații imperiale întruchipate de Vladimir Putin, dar și în competiții globale discrete pentru modelarea lumii. Nu sunt alegeri doar în cele mai multe dintre state, ci și la nivelul actorilor suprastatali cum ar fi NATO și UE. În cea de-a doua categorie pare a se încadra candidatura președintelui, Klaus Iohannis, iar ciocnirea dintre nou și vechi a luat forma contrelor verbale extrem de violente și a acțiunilor politice conflictuale dintre România și Federația Rusă. România pare vârful de lance a unei Europe dezbinate și incapabile de acțiuni decisive dincolo de vorbe mult prea ezoterice. Ne erijăm în purtător de cuvânt al Europei de Est trecută prin experiența traumatizantă a sferelor de influență. Cine este în spatele candidaturii surpriză nu este întrebarea cheie doar în presa de la București. Părerile sunt împărțite și contradictorii în spațiul euro-atlantic. Dau naștere la scenarii alternative care se exclud reciproc. De la un joc de dezbinare al Rusiei la o competiție europeană declanșate pe terenul NATO și care vizează inclusiv funcția deținută acum de Ursula von der Leyen. Or, spațiul cel mai larg de manevră revine în continuare SUA. Europenii încearcă să dezlege misterul, în vreme ce presa de peste Ocean pare că a uitat aproape complet de Ucraina și alegerile de mucava ale țarului și dezbate intens relația dintre președintele american, Joe Biden, și premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Întotdeauna societățile se schimbă de la vârf. Uneori este timp pentru a imprima mișcarea la bază. Alteori e nevoie presantală și urgentă și există și mediul propice pentru mutări cu consecințe globale. Astăzi suntem în epoca tehnologiei cu care stăpânim timpul și spațiul. Până și în prăfuitul Bucuresti, activul de partid al formațiunilor de guvernare privește confuz la televizor și pe ecranele telefoanelor încercând să înțeleagă pe cine vor alege șefii să-i reprezinte în competiția electorală. Telenovela lacrimogenă a Gabrielei Firea doar umanizează povestea luptei pentru putere și reintroduce eternul feminin în ecuația intrigilor de palat, cu iz sud-american fabricat la Voluntari.
Astăzi în față sunt Klaus Iohannis, chiar Mircea Geoană, și se frânge pe tot terenul Gabriela Firea. Marcel Ciolacu pare trecut într-o poziție de administrare a treburilor interne care îl pune la adăpost în fața sabotajelor externe. Pentru dușmanii săi situația pare retrogradare, pentru prieteni camuflarea trupelor de rezervă. Că îl atacă USR în timp ce se prăbușește nu mai privește pe nimeni. E bine că suntem activi când mai toată lumea vorbește în loc să facă ceva. Și aripile fluturelui par să bată la București, chiar dacă în pericol se simte Taiwanul. E un pericol să nu faci nimic când există amenințări. Și e un pericol să faci foarte mult când ceilalți stau pe loc. În fotbal se cheamă ofsaid…
Sursa: Realitatea Din PSD
