Guvernul trebuie să ia măsuri urgente de protecție pentru românii care nu mai fac față scumpirilor, solicită Ioan Stan, președintele organizației județene PSD Suceava. Asta după apariția raportului cu cea mai mare creștere de prețuri înregistrată în ultimii 13 ani.

„Românii trăiesc din ce în ce mai greu. Din păcate este o realitate crudă pe care actualii decidenți politici nu au cum să o mai ascundă în spatele unor discursuri politicianiste. Este deja oficial că primele șase luni ale acestui an au adus cea mai mare creștere de prețuri din ultimii 13 ani. În acest timp, prin „bunăvoița” guvernului Cîțu, salariile sunt înghețate, creșterea pensiilor prevăzută prin lege este amânată și la fel se întâmplă și cu alocațiile”, a arătat Ioan Stan.

Senatorul social-democrat mai amintește că PSD a avertizat că liberalizarea pieței energiei, fără pregătirile necesare,va fi un dezastru.

„Din cauza iresponsabilității celor de la putere, toate prețurile au crescut peste măsură, coșul românilor fiind tot mai gol și puterea de cumpărare tot mai slabă. De altfel, prețurile energiei electrice doboară record după record, ca să nu mai discutăm despre creșterea prețurilor la produsele agro-alimentare care au devenit pentru omul de rând, exponate de muzeu”, a menționat senatorul.

Ioan Stan consideră că ceea ce se întâmplă acum arată cât de toxică, nocivă și ticăloasă este actuala guvernare.

De la 1 august au crescut prețurile la energie. PSD a prezentat recent un raport prin care arată că scumpirile din acest an au fost cele mai mari din ultimii 13 ani.

Articolul precedentEugen Orlando Teodorovici îl dă în judecată pe Florin Cîțu
Articolul următorPSD propune o lege a ”consumatorului vulnerabil”