Robert Negoiță, despre viitorul premier: „Cel mai probabil, un independent”. Ce spune despre șansele lui Sorin Grindeanu

Robert Negoiță (foto: profimedia)

Robert Negoiță (foto: profimedia)

Publicat10 sept. 2026, 17:35
Actualizat10 sept. 2026, 17:36
SursăRealitatea PLUS

Robert Negoiță a vorbit la Realitatea PLUS despre negocierile privind formarea unui nou Guvern și despre numele care ar putea fi luate în calcul pentru funcția de premier. Primarul Sectorului 3 consideră că cea mai probabilă variantă este desemnarea unei persoane independente, însă spune că Sorin Grindeanu ar putea aduna cele mai multe voturi în Parlament.

Edilul a atras atenția că, indiferent de formula politică aleasă, susținerea parlamentară pentru viitorul Executiv ar putea fi una nesigură.

Cred că cea mai probabilă va să fie o persoană independentă, dar cele mai multe voturi cred că le-ar putea strânge totuși Sorin Grindeanu. Cele mai multe voturi. Nu știu dacă să suficiente, dar cele mai multe.

Negoiță: „Majoritatea va fi una destul de fragilă”

Întrebat de unde ar putea veni voturile necesare pentru ca Sorin Grindeanu să fie validat în funcția de premier, Robert Negoiță a admis că formarea unei majorități nu este deloc certă.

„Dacă va fi să fie majoritate, nu foarte probabil. De unde? Păi, probabil că de la, pe lângă voturile care au fost date pentru cabinetul Veștea, probabil că s-au mai adunat ceva voturi acolo. Cât de multe, asta e o discuție pe care am văzut că nu se hazardează nimeni să rostească cifre sau să manifeste un optimism prea mare că ar putea să treacă un guvern chiar cu domnul Grindeanu premier.”

Ce spune despre premierul independent

Primarul Sectorului 3 a refuzat să indice un nume concret pentru postul de premier independent, susținând că varianta a fost deja vehiculată în spațiul public. Primarul a confirmat numele lui Luca Niculescu.

Păi, s-au spus în presă, deci nu e nimic. Da, da, da, n-am să dau o știre care să nu se fi vehiculat în spațiul public.

Întrebat dacă președintele ar putea veni cu o nominalizare surpriză, edilul a răspuns că un asemenea scenariu nu poate fi exclus. Totuși, el a arătat că nu are informații despre o persoană care nu ar fi fost deja menționată public.

Ba ar putea. Ar putea. Ar putea, dar nu ceva de care să știu eu. Deci, foarte probabil că vom rămâne în zona asta care deja și de obicei cei care au responsabilitate tocmai de aceea și anunță în spațiul public ca să facă și o analiză, să-și dea seama cam care ar fi reacția nu neapărat politicului, cetățeanului raportată la respectiva nominalizare.

Cred că până acum n-am întâlnit un președinte, nu-mi amintesc, care să fi făcut o nominalizare fără o minimă testare a societății, ceea ce mi se pare absolut firesc.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News

Mai multe știri din Politica Interna - nationala