Adrian Năstase lansează tema unei ideologii naționale a stângii

WhatsApp Image 2020-03-20 at 14.55.20
Adrian Năstase face o radiografie dură post-electorală. Fostul premier susține că președintele Klaus Iohannis nu este interesat de pandemie ci de concentrarea întregii puteri în mâinile sale. De aceea vrea alegeri parlamentare cât mai curând. Are cel puțin două concluzii. Prima concluzie este aceea“că are loc o cursă contra-cronometru a lui Iohannis pentru a obține, pentru sine, o hiper-concentrare a puterii politice și a construi o dictatură prezidențială.” A doua se referă la PSD. Fostul premier consideră că ”Partidul Social Democrat a ieșit din criza electorală determinată de stilul, conținutul și metodele guvernărilor Liviu Dragnea”. ”Față de alegerile europarlamentare din 2019 (atunci PSD a avut doar 2 milioane de voturi) în alegerile locale din acest an, PSD a recuperat o parte din votanți, însă este încă departe de potențialul său, de cca 3,5-3,8 milioane voturi. Rezultatele mai bune ale PSD pot fi explicate, în principal, prin următoarele elemente: i) s-a aflat în opoziție, astfel încât nu i-au fost asociate efectele negative ale guvernării; ii) rețeaua de aleși locali nu a fost dislocată de PNL, chiar dacă a fost momită cu fonduri guvernamentale; iii) împotrivirea PNL la creșterea majoră a pensiilor, dublarea alocațiilor copiilor sau creșterea salariilor din sistemul de educație a acționat ca un factor pozitiv pentru PSD, însă electoratul a conștientizat că situația bugetară este precară, așteptările cetățenilor fiind realiste” – este de părere Năstase pe blogul său. În final, fostul președinte al PSD înșiră mai multe teme de reflecție. De la determinarea conducerii PSD de a oferi o alternativă de guvernare, până la lanasrea unei mesaj ideologic al stângii românești cu o componentă națională mai pronunțată.
Citește și:
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
- 11:22 - Ministerul Educației, fără ministru de două luni. Bolojan ar amâna numirea ca să poată tăia veniturile
- 11:18 - Cristian Tudor Popescu, despre prestația lui Nicușor Dan la Washington: "Mi-e rușine de rușinea lui"
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News











