Programul de guvernare depus la Parlament de premierul desemnat confirmă această linie a PSD. Textul prevede explicit: „Nu vindem active strategice profitabile sub presiune bugetară și fără o evaluare corectă”. Este exact ceea ce PSD i-a reproșat în aprilie 2026 Guvernului Bolojan și vicepremierului Oana Gheorghiu. Atunci PSD a cerut retragerea planurilor de vânzare a unor pachete de acțiuni ale unor companii profitabile, precum Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank, evaluate cu mult sub potențialul lor real.
Aceeași distincție apare și în legea inițiată de PSD (PL-x nr. 376/2026), care interzice înstrăinarea acțiunilor statului până la 31 decembrie 2027. Companiile care înregistrează pierderi cinci ani consecutiv sau aflate în insolvență, stabilită prin hotărâre judecătorească definitivă sunt exceptate de la interdicție (Art. 1, alin. 2). Companiile pentru care programul de guvernare menționează atragerea de investitori se încadrează în această logică, pe care PSD a susținut-o tot timpul.
PSD respectă rolul presei de a analiza și de a prezenta programul de guvernare propus de PSD și de premierul desemnat, însă este necesar ca cititorii să fie informați corect. Nu există nicio contradicție între pozițiile exprimate anterior de PSD pe acest subiect și angajamentele asumate acum prin Programul de guvernare. PSD a fost și rămâne consecvent: companiile de stat profitabile și din domeniile strategice nu trebuie vândute!