Senatul blochează vânzarea acțiunilor la Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank: inițiativă susținută de Paul Gheorghe și Partidul Social Democrat

Paul Gheorghe
Un moment semnificativ s-a consumat astăzi în Senatul României, unde a fost adoptat un proiect legislativ ce vizează protejarea companiilor de stat profitabile. Anunțul a fost făcut de Paul Gheorghe, viceliderul grupului parlamentar PACE-întâi România, printr-o postare pe rețelele sociale.
Potrivit acestuia, inițiativa legislativă, susținută de colegii din cadrul Partidul Social Democrat, are ca obiectiv oprirea vânzării acțiunilor deținute de stat în companii strategice și profitabile precum Hidroelectrica, Romgaz și CEC Bank.
Proiectul a fost adoptat cu 71 de voturi favorabile din totalul de 114 senatori, beneficiind de sprijinul mai multor grupuri parlamentare, inclusiv Alianța pentru Unirea Românilor, PSD, PACE, dar și al senatorilor neafiliați.
Inițiatorii consideră această decizie o victorie importantă pentru România, subliniind că măsura contribuie la protejarea intereselor economice naționale și la menținerea controlului statului asupra unor sectoare strategice.
Citește și:
- 20:31 - Nicușor Dan ia în calcul un premier tehnocrat! PSD și UDMR negociază intens viitorul Guvern
- 20:25 - Verdictul lui Mircea Toma la CNA: Între libertatea de exprimare și amenzile de zeci de mii de lei. Este „discursul populist” noul pretext pentru cenzură?
- 14:49 - Gest impresionant al lui Ninel Peia. Curtea Senatului României găzduiește de azi o sfântă troiță, ridicată în locul fostei biserici Spirea Veche
- 14:33 - Summitul B9 de la București. Deciziile cruciale care vor schimba soarta lumii – analiză de Ana Maria Păcuraru - VIDEO
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News













