Actualitate· 6 min citire

Anca Alexandrescu, după analiza Politico asupra AUR: „Este o îngrijorare la Bruxelles pentru că valul suveranist crește în Europa”

26 apr. 2026, 16:25
Actualizat: 26 apr. 2026, 16:25
Anca Alexandrescu

Anca Alexandrescu

Articol scris de Daniel Onescu

Anca Alexandrescu a lansat la Realitatea Plus un atac frontal la adresa președintelui Nicușor Dan și a partidelor din coaliția de guvernare, PNL și USR, acuzând că negocierile inițiate de șeful statului nu sunt altceva decât „o mișcare politică de imagine", fără nicio finalitate reală pentru cetățeni.

Anca Alexandrescu a atras atenția asupra unei nuanțe dintr-un recent articol Politico: pentru prima dată, publicația europeană nu îi mai cataloghează pe George Simion și reprezentanții AUR drept „pro-ruși", ci doar ca „MAGA" și „extremă dreaptă". „Această nuanță este extrem de importantă și o regăsim inclusiv în discursul USR-iștilor și al lui Bolojan, care își schimbă discursul doar pentru a rămâne la putere", a spus Alexandrescu.

Anca Alexandrescu a criticat măsurile anunțate de premierul Bolojan, pe care le-a catalogat drept selective și nedrepte: creșterea salariilor „celor din vârful țării", concomitent cu tăierea pensiilor, burselor pentru elevi și studenți, asigurărilor de sănătate pentru mame și introducerea de impozite pentru persoanele cu dizabilități.

„Eu nu m-aș entuziasma atât de tare vizavi de analizele venite de la Politico, este foarte clar că este o îngrijorare la Bruxelles pentru că valul suveranist crește în Europa și spun asta de peste un an de zile, chiar mă uitam mai devreme, îmi arăta Bogdan Tiberiu Iacob, în Germania AFD-ul a crescut la 28% peste CDU care are 24%.

Eu aș remarca însă altceva important din acest articol: mi-a subliniat doamna profesor Adriana Giurgiu de la Oradea că în acest articol este pentru prima oară când nu sunt catalogați cei de la AUR și George Simion pro-ruși. Sunt definiți MAGA, extrema dreaptă, dar nu se mai spune că sunt pro-ruși.

Aș remarca nuanța aceasta pentru că este extrem de importantă, pentru că o regăsim inclusiv în discursul useriștilor de la București, și a lui Bolojan, iată, dintr-o dată se reorientează în funcție de interesul de a se păstra la putere arată foarte clar aceste personaje care au pus stăpânire pe Europa și aici în România au pus stăpânire pe țară o mână de oameni care evident la alegeri au ieșit pe locurile 3 și 4, își schimbă discursul doar pentru a rămâne la putere.

Este disperarea pentru putere, pentru că reformă nu au făcut aceste partide, și mă refer la PNL și la USR. Domnul Bolojan în aceste 11 luni de zile ar fi putut să înceapă cu reforma reală. Văd acum că reforma pe care vrea să o facă este legată de legea salarizării și primul lucru pe care îl face este să mărească salariile nu el, că el este vremelnic pe funcție și nu mai stă mult, o să plece.

Să mărească salariile celor care sunt în vârful țării, în timp ce cetățenilor de rând care plătesc taxe și impozite, care trăiesc de la o zi la alta, le taie pensiile, le taie sporurile, taie elevilor și studenților bursele, mămicilor le taie asigurările de sănătate, persoanelor cu dizabilități le bagă impozite și tot așa. Care este reforma pe care vrea să o facă? Reforma este de fapt exterminarea oamenilor care nu votează cu ei pentru că eu așa interpretez ceea ce vrea să facă.

Dacă ar fi vrut cu adevărat să facă o reformă reală în România, ar fi venit de la început cu niște măsuri care să subțieze statul, nu să crească numărul de angajați, că și în timpul domniei sale a crescut cu câteva mii de oameni. În loc să reducă, au crescut. Acum a anunțat că vrea să scadă veniturile medicilor, am văzut, cu 10%. A venit fostul ministru Rogobete și a anunțat că i-a cerut să scadă cu 10%. Spitalele suferă din cauza faptului că nu au personal suficient. Nici personal auxiliar, nici medici. Ținem cu forța medicii în România, cu chiu cu vai am reușit după mărirea salariilor din 2016-2017 să păstrăm medicii în România. Ce vrem acum? Să distrugem și această ramură a României?

În primul rând ca președintele Nicușor Dan nu a chemat toate partidele la negocieri. Ci doar partidele din arcul guvernamental. Dacă între timp a făcut vreun anunț că i-a chemat și pe cei din opoziție, îmi retrag ce spun. Deci el nu poate să se numească un mediator atâta timp cât nu invită și partidele din opoziție la discuție. Din punctul meu de vedere PSD-ul n-ar trebui să se mai ducă mâine la aceste negocieri pentru că în momentul în care el a semnat demisiile celor de la PSD se consideră că această coaliție nu mai există, nu mai funcționează.

Așadar eu cred că este doar o mișcare de imagine sub nicio formă nu va avea ca finalitate o reformă a României, pentru că vrea să vorbească despre PNRR și SAFE, cum se numesc cele două programe.

PNRR-ul este un program pe care l-au făcut cei de la USR, partidul său de suflet, și care a îngenunchiat România, a pus niște condiții României care sunt aproape imposibil de respectat. Condiții pe care România și românii nu le-au știut, nu le-au discutat decât domnul Ghinea cu cei de la Bruxelles.

În privința programului SAFE nu pot să fiu de acord cu acest program în condițiile în care cei 17 miliarde sunt bani împrumutați, plătim dobânzi pentru ele, iar mare parte din bani se duc în Ucraina. Aș fi fost de acord în condițiile în care banii aceștia veneau în companiile românești și ar fi produs România. Noi dăm acești bani tot pentru Ucraina și le plătim și dobânzile.

Așadar nu cred că este vorba de o reformă, ci este vorba pur și simplu de o mișcare politică de o încercare a lui Nicușor de a trage de timp și de a se asigura că proiectele care țin de acești bani vor fi votate de cei de la PSD în Parlament, dar aceste proiecte nu sunt pentru binele României. Îmi pare foarte rău să spun lucrul ăsta.

M-aș fi bucurat să aplaud că este un lucru bun pentru România, dar banii europeni vreau să spun încă o dată nu sunt banii europeni pe care îi tipărește Ursula von der Leyen și cei care sunt la Bruxelles. Banii europeni vin tot de la noi de la cetățenii Europei.

Și în mod normal ar trebui să beneficiem toți cetățenii de acești bani.

Nu în unele țări să beneficieze cetățenii toți și în România să beneficieze Ucraina, Moldova și firmele unor șmecheri. Pentru că în energia asta s-a întâmplat. De exemplu cei care sunt în partidul domnului Bolojan, domnul Virgil Popescu pe care l-am și văzut în spatele domnului Bolojan și domnul Burduja, au făcut contracte și atribuiri cu dedicație pe bani europeni unor șmecheri din energie pe care înțeleg că domnul Bolojan vrea să-i dea jos.

Dar să înceapă cu domnul Burduja care este consilierul dânsului și care am văzut că tocmai a încălcat PNRR-ul pentru că și-a pus a pus asociatul sorei sale într-un consiliu de administrație la o firmă de de energie de stat. Asta este realitatea din păcate în care ne aflăm. Jocuri politice, jocuri de imagine și nimic pentru cetățeni și pentru popor.”, a declarat Anca Alexandrescu la Realitatea Plus.

Urmărește știrile Realitatea din PSD și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate