Pe tronsonul autostrăzii Deva-Lugoj, există o porțiune mică de drum neconstruit încă din cauză că nu s-au înghesuit multe firme să depună oferte la CNAIR. Zona este cunoscută ca au tronsonul cu ”tuneluri pentru urși.”

Joi seara, CNAIR a anunțat că singura ofertă depusă în ultima etapă a licitației pentru stabilirea constructorului autostrăzii cu ”tuneluri pentru urși”, porțiunea lipsă din A1 dintre Margina și Holdea, a fost respinsă din motive tehnice. Sorin Grindeanu, prezent la Timișoara, a dezvăluit motivul pentru care oferta depusă de o asociere de firme turcești a fost respinsă: prețul propus. Datele din dosar erau vechi de câțiva ani, iar, în ciuda faptului că prețurile materialelor de construcții și a forței de muncă au crescut, turcii au oferit un preț al lucrării chiar și mai mic decât cel maxim din dosarul de licitație. Totul a dat de gândit când din cele șase firme selectate, doar una a depus o ofertă concretă, scrie Ziua de vest.

”Când am ajuns în minister, procedura pentru „tronsonul de urși” era în derulare. Cei dinaintea mea au făcut o licitație cu precalificare, mai multe au depus oferta, s-au calificat primele șase, s-au selectat, iar o altă companie care nu s-a calificat a dat în judecată CNAIR. A stat compania în proces, mult timp, dar a câștigat. Cei șase ofertanți selectați au avut termen de depunere, dar s-a depus o singură ofertă, care nu era conformă. Toată procedura a fost demarată acum mult timp, cu mulți ani în urmă”, a anunțat ministrul Transporturilor,

Acum se va încerca reluarea licitației și oferirea de termene cât se poate de scurte pentru derulare. Speranța ministrului este că procedura se va derula pe noua legislație a licitațiilor, proiectul depus de minister la guvern este aproape de a fi aprobat. Acesta va aduce termene mult mai scurte de rezolvare a documentației, actualizări periodice de prețuri din dosarele de licitație, proceduri simplificate.

”O vom relua (n.r. licitația). Vrem să o facem pe noua procedură legislativă. Modul în care a început aceasta, au dus la reluarea acestei proceduri. Nu puteam să intervin în ceva ce a pornit în urmă cu ani. Am sperat că poate fi dusă la sfârșit, dar nu a  fost așa. O să îi rog pe cei de la Cnair să decurgă rapid, nu mai facem cu precalificări, să fie cât mai scurt. Trebuie umblat la dosar și la reactualizarea prețurilor, în așa fel încât să existe și doritori. Pe procedura din urmă arată că lucrurile nu s-au dus în direcția corectă. Voi cere la CNAIR să dea termene scurte pe proiecte realiste”, a spus Grindeanu.

Problema e că există posibilitatea pierderii banilor.

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentMarcel Ciolacu dezvăluie ce a vorbit cu Kamala Harris
Articolul următorRomânia are suficiente semințe