Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene Adrian Câciu a declarat, vineri, că încă din anul 1996 este limitat cash-ul, atât la persoane fizice, cât şi juridice, iar acum a fost doar luată măsura ca să fie redus plafonul pe cash de la 10.000 lei la 5.000 lei pentru un singur comerciant, ceea ce înseamnă că poţi cheltui orice sumă, însă doar câte 5.000 lei în fiecare magazin.

Adrian Câciu a spus că 90% din populaţia României câştigă sub 4.000 lei pe lună, iar în acest context dezbaterea despre acei 5.000 lei cheltuiţi la un singur comerciant este „puţin disproporţionată”.

„Eu nu ştiu care sunt resorturile pentru care s-a făcut această declaraţie. Până la urmă ne-am asumat răspunderea pe o legislaţie şi această răspundere şi-a asumat-o atât Guvernul, Parlamentul nu a depus moţiune de cenzură, deci vorbim de Parlament şi de toate partidele politice. Bănuiesc că cei care aveau alte opinii puteau să spună până la momentul promulgării de către preşedinte, dar pot să înţeleg retorica politică. Pe de altă parte, cred că nu se spune adevărul. Se folosesc foarte multe sintagme «limitarea cash-ului» ca o noutate.

Cash-ul este intrat în România din 1996. Paradoxul este că în 1996 era o guvernare de dreapta. Din ’96 este limitat cash-ul, atât la persoane fizice, cât şi juridice. Antreprenorii cred că ştiu lucrul acesta pentru că au şi plafonul de casă, au şi acest cash limitat între firme, între companii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale”, a afirmat Adrian Câciu, vineri, la un post TV.

„La persoane fizice, de exemplu, de la 10.000 lei s-a redus la 5.000 lei pentru un singur comerciant. Practic tu poţi cumpăra de mai mulţi bani, cash, dar de la un singur comerciant doar de 5.000 lei. Dacă vrei să cheltui un milion de lei cash într-o zi, poţi să cheltui dar câte 5.000 lei în fiecare magazin. La 6.000 lei eu cred că se poate introduce şi plata cu cardul. Este o dezbatere care trebuie pusă şi într-o poză.

În România, 90% dintre cetăţeni câştigă sub 4.000 lei pe lună. Şi noi vorbim de 5.000 lei, nu pe zi, ci la un singur comerciant. Mi se pare puţin disproporţionată prezentarea. Oricum legea a fost asumată. Este o legislaţie în vigoare. Evident, orice legislaţie poate fi îmbunătăţită, în cazul în care se arată că există anumite deficienţe, dar la acest moment când discutăm, pentru că dezbaterea este despre oameni, nu despre companii, 90% din populaţie câştigă sub 4.000 lei pe lună. Deci nu văd unde este această inflamare”, a completat Câciu.

 
Articolul precedentBani în plus de la Guvern. Ce ministere au primit sume majorate?
Articolul următorPe drumuri… de munte