Guvernul trebuie să stabilească, săptămâna aceasta, forma finală a pachetului de măsuri fiscale pentru care își va asuma răspunderea în Parlament. Luni este programată o nouă ședință a Consiliului Economic și Social, pentru alte discuții între Executiv și partenerii sociali, pe tema reformei fiscale.

O serie de prevederi sunt contestate atât de sindicate, cât și de organizațiile patronale. Criticile au vizat mai ales posibila introducere a opțiunii ca angajatorul să poată acorda sume de bani, în locul tichetelor de masă sau a voucherelor de vacanță, potrivit Rador.

În plus, Consiliul Investitorilor Străini a atras atenția că impozitarea cifrei de afaceri, așa cum este prevăzută în propunerile de guvern, pune sub semnul întrebării investițiile și creează condiții inegale de concurență.

Și Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat duminică, despre pachetul de măsuri fiscale, că nu a fost discutat în spaţiul public doar ca să se afle în treabă, ci este necesar pentru că avem problema cu deficitul şi fondurile europene.

”Noi pentru aceasta încercăm să luptăm, să nu compromitem dezvoltarea şi modernizarea României pe termen lung. la mijloc sunt 75 de miliarde de euro care pot fi suspendate în orice clipă dacă avem această problemă a deficitului bugetar”, a precizat ministrul.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentPovestea blândului păstor
Articolul următorMiron Mitrea: AUR se salvează și scapă de Simion sau îl înjumătățește Diana Șoșoacă