Mai mulți jurnaliști au observat că în procesul de programare al vaccinării, se cam sare peste rând. Primul a constatat Cătălin Tolontan.
“5.000 de oameni s-au vaccinat fără programare. Tipic unei țări tribale.
Ne-am întors pe vremea lui Ceaușescu, când P.C.R. însemna Pile – Cunoștințe – Relații.
De fapt, abia cum am înțeles de ce se pronunță Testul PCR, ușor englezit: PiSiaR și nu Testul PeCeRe…”, zice Dan Andronic, directorul de la ziarului “Evenimentul zilei.”
La scurtă vreme, PSD a reacționat printr-un mesaj public acuzând coruperea platformei de programări online.
“Adevăratul lor scop nu este salvarea bolnavilor cronici sau a celor peste 65 de ani, nici imunizarea lucrătorilor esențiali, ci să bage – peste rând – cât mai multe dintre pilele și relațiile lor! De aceea, au produs ceea ce știu ei mai bine: haosul! Au distrus orice #logică a vaccinării, introducând excepții repetate”, au transmis reprezentanții PSD pe rețeaua socială.
“Marii campioni ai anticorupției”, președintele Iohannis și premierul Cîțu, „au reușit să corupă până și procesul de vaccinare anti-COVID”, mai spune PSD.
„Ticăloșia lor condamnă practic la moarte oameni în vârstă sau bolnavi cronici, care nu se vor putea vaccina, fie pentru că nu a mers platforma, fie pentru că altcineva cu pile de la PNL, USR sau UDMR s-a băgat în față”, au mai adăugat reprezentanții PSD.